Unirea Basarabiei cu România avea loc la 27 martie 1918, în contextul în care în tot fostul Imperiu Ţarist aveau loc amplele mişcări revoluţionare bolşevice. Basarabenii văzuseră, în miezul acestui tumult revoluţionar, oportunitatea de a se rupe de un imperiu în care fuseseră înglobaţi fără voie la 1812 şi de a-şi făuri o soartă comună cu a românilor de peste Prut. Şi asta în ciuda faptului că Regatul României însuşi trecea printr-o perioadă dificilă (Primul Război Mondial îşi aflase un “teatru de luptă” pe pământul românesc care, în primăvară, în loc să fie desţelenit de fierul plugului, era “muşcat” de obuze, schije şi gloanţe)... Pe 27 martie 1918, Hotărârea Sfatului Ţării din Basarabia consfinţea unirea “de azi înainte şi pentru totdeauna cu mama ei România”. Şi nimeni şi nimic nu ar fi trebuit să rupă această vrere a poporului român, de pe cele două maluri ale Prutului...
Dar... istoria răstoarnă (uneori nemeritat) voia popoarelor, iar Basarabia s-a mai rupt o dată de trupul “mamei ei România”. Pentru câtă vreme?... Poate că nu-i timpul şi nu-i locul de răspuns aici. Însă, fiindcă astăzi se împlinesc 95 de ani de la unirea de-atunci, din acel martie 1918, l-am rugat pe prof. univ. dr. Victor Crăciun, preşedintele Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, să ne spună care sunt dimensiunile aniversării de astăzi. “Pentru început, aş vrea să subliniez că, în 1990, cea dintâi aniversare de după Revoluţie a Unirii Basarabiei cu Ţara a fost organizată de Liga Culturală Română, în colaborare cu Asociaţia Pro-Basarabia şi Bucovina. Evenimentul a avut loc la Ateneul Român, prilej cu care s-a sfinţit Monumentul Eminescu, operă a maestrului G.D. Anghel. Era o epocă în care nu aveam legături diplomatice cu RSS Moldovenească. În martie 1990, evenimentul a adus la Bucureşti, pentru prima oară după dramaticul rapt al pământului Sfintei Basarabii, nu
