Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orange şi Vodafone au fost amendate cu 63,1 milioane de euro pentru abuz de poziţie dominantă

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 15 februarie 2011 · ·

Preşedintele Consiliului Concurenţei (CC), Bogdan Chiriţoiu, a anunţat, astăzi, la prezentarea concluziilor investigaţiilor referitoare la abuzurile de poziţie dominantă ale companiilor Orange România şi Vodafone România, că acestea au primit amenzi cumulate în valoare de 63,1 milioane de euro. Sursa: Adrian ScutariuSursa: SHUTTERSTOCK

1 /.

''Este cea mai mare amendă individuală dată de Consiliu. Ea ajunge la circa 3 procente din cifra de afaceri a celor două companii, pentru că o investigaţie a reliefat faptul că cele două companii de telefonie mobilă au refuzat să acorde firmei Netmaster accesul la reţelele de telefonie în vederea efectuării de apeluri naţionale şi internaţionale'', a declarat preşedintele CC, Bogdan Chiriţoiu.

Astfel, Orange România a fost amendată cu 34,8 milioane de euro, iar Vodafone România, cu 28,3 milioane de euro. Sancţiunea a fost aplicată în urma anchetei demarate ca urmare a înregistrării unei plângeri făcute în 2006 de firma Netmaster Communications, unul dintre furnizorii alternativi de servicii de telefonie fixă din România intraţi pe piaţă începând cu anul 2003, odată cu liberalizarea acesteia.

Netmaster a reclamat faptul că o parte dintre apelurile internaţionale ale clienţilor săi fuseseră blocate de Orange, Vodafone şi Romtelecom.

Tarife mai mari decât cele reglementate

Din analiza efectuată de Consiliu a rezultat că, până la 1 ianuarie 2007, cei doi mari operatori și-au stabilit tarife mai mari pentru serviciul de terminare a apelurilor în internațional, fără a lua în calcul reglementările în domeniu, care stabileau un tarif maxim ce trebuia respectat.

"Orange și Vodafone au solicitat Netmaster un tarif de interconectare de 15-18 cenți pe minut, față de un nivel maxim impus de autoritatea de regelementare în domeniul comunicațiilor de 10 cenți pe minut", a explicat Chirițoiu.

Da

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 4 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 6 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 7 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 9 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 9 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 5 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 4 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 3 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 8 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 11 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

17°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°