Nemţenii vor avea în următoarele trei zile acces gratuit la cele 15 muzee din judeţ cu ocazia Zilei Internaţionale a Muzeelor. De duminică şi până marţi vor avea loc expoziţii, vernisaje şi lansări de carte.
În deschidere, la Cetatea Neamţ va fi vernisată mâine, la ora 13.00, o expoziţie în care fotograful profesionist Radu Pescaru va prezenta o perspectivă inedită asupra fortăreţei. „Fotografiile sunt realizate în primăvara anului trecut şi au au fost făcute din deltaplan“, a explicat profesorul Gheorghe Dumitroaia, directorul Complexului Muzeal Neamţ.
„Noaptea Muzeelor“ se ţine duminică seară
Programul va continua duminică la Casa de Cultură „Ion Creangă“ din Târgu-Neamţ, cu audiţii ale pieselor de teatru radiofonic şi lansarea volumului „Ştefan cel Mare“, semnat de Gică Manole. „Noaptea muzeelor“ va avea loc între orele 19.00 şi 24.00, iar vizitatorii se vor putea bucura în paralel de un program de muzică folk şi poezie şi vor putea urmări filme istorice.
Luni, punctul de atracţie al manifestărilor va fi municipiul Roman, unde, la Muzeul de Artă va fi vernisată o expoziţie de pictură. Marţi, când se va sărbători „Ziua Internaţională a Muzeelor“, pietrenii sunt invitaţi să viziteze expoziţia permanentă din cadrul Muzeului de Istorie, dar şi cea de miniaturi, „Minimodo“, a profesorului Dumitru Varodin. De la ora 12.00, la Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni va avea loc vernisajul expoziţiei „Străvechi civilizaţii ale Europei: Gumelniţa şi Cucuteni“.