"Fiindca iubesc acest cintec, mi-am permis sa ma joc cu el, asa cum se joaca un copil cu masinutele lui... Joaca era sa ma coste viata", se confesa poetul. Nu stiu de ce, de fiecare cind ma gindesc la poetul Florin Iaru, imi apar in fata ochilor doua imagini bizare, usor contradictorii, care s-au sedimentat in constiinta mea. Gindindu-ma la el, imi rasar in minte doua personaje: James Joyce (si nu un Joyce oarecare, ci un Joyce in forma de spirala, iesit de sub mina lui Brancusi) si Rica Venturiano, un Rica imbracat extrem de elegant, inarmat cu un monoclu, afisind un zimbet sagalnic, cuceritor, ce aparea, in anii intunecati ai Epocii de aur, pe genericul uneia dintre putinele emisiuni care mai puteau fi urmarite fara stringere de inima la televiziunea romana, Telecinemateca. Daca prima poate fi privita ca rodul unor reflexii ce-si au radacinile in modul sau de-a scrie poezie, traind realitatea si literatura la cea mai inalta fictiunie, cea de-a doua e probabil legata mai mult de eleganta personajului interpretat de Radu Beligan, si nu de personajul desprins din Noaptea furtunoasa a lui Caragiale, fata de care autorul Cintecelor de trecut strada, ca de altfel si o mare parte din reprezentantii Cenaclului de luni, incepind cu Mircea Cartarescu, Ion Bogdan Lefter si sfirsind cu Bogdan Ghiu sau Traian T. Cosovei, au facut un adevarat cult. Posedind un spirit camaraderesc mai rar intilnit printre colegii de breasla, in ciuda jovialitatii de pe care o afiseaza si a numeroaselor jocuri de cuvinte pe care le vehiculeaza in cadrul conversatiei, Florin Iaru e departe de a fi un personaj artificial, livresc. Prietenia lui e sincera si angajata. In viata de toate zilele, Florin Iaru e un idealist, un entuziast, un avintat care nu te lasa la greu. La autorul Cintecelor de trecut strada buna dispozitie se impleteste cu serioziatea. El e un om care, trecind de la o stare la alta,