Pe vremea aceea... exista un obicei de a scoate salariaţii sau elevii la diferite munci care nu aveau acoperire cu personal.
Ningea şi nu erau suficienţi angajaţi la degajarea rigolelor străzilor, se dădea un ordin de la primărie şi erau scoşi salariaţii din întreprinderi, în mod deosebit cadre TESA, care să dea zăpada. Ingineri, tehnicieni, contabili, economişti, fizicieni, chimişti erau înarmaţi cu lopeţi şi târnăcoape pentru a face faţă mormanelor de zăpadă împinsă până pe trotuar de plugurile maşinilor care degajau străzile. În timp ce ţiganii angajaţi ai întreprinderii de Salubritate Bucureşti plimbau, la propriu, doi-trei ţurţuri într-o lopată şi se cinsteau cu ţuică, "aşa, ca să ne mai încălzim", fizicienii spărgeau gheaţa de la gurile canalelor de scurgere. Se realizase chiar o relaţie destul de ciudată între noi şi salariaţii ISB din zona 13 Septembrie. Apăruseră şi glume pe seama acestor situaţii, nouă ni se spunea: "TESA cu lopata", iar lor, "Ciurda cu rotringurile"! Ba, într-o zi în care am fost scoşi "La lopată! Toată TESA!", de cum ne-a văzut un grup de "rotringari" au început să ne certe pentru că am ieşit aşa de târziu, încât ei au pierdut pauza de masă!
Erau şi unele "ieşiri în peisaj" la care ne duceam cu un oarecare elan. Ieşiri la sortatul cartofilor! E drept că era o treabă scârboasă. Trebuia să scormonim într-o masă semiîngheţată de cartofi depozitaţi pe o rampă din Gara Filaret. Puneam într-o parte cartofii mari, apoi pe cei potriviţi şi pe cei foarte mici. Restul cartofilor, degeraţi şi stricaţi, îi depozitam în nişte lăzi. Grămezile de cartofi buni erau preluate de salariaţii unei întreprinderi de produse alimentare pentru care prestam noi aceste munci.
De cum venea "omul de la sindicat" şi ne flutura o foaie de hârtie, strigând: "Fetelor, cine vrea la cartofi?", ne treceam imediat pe listă. A doua
