Calul murind
Pe răzor întins cu puţină iarbă
în loc de păr
cu puţină umbră în loc de coadă
cu puţină piatră în loc de dinţi
plouă pe el în întunecime
e viu doar în ape în noapte
e alb
uşor şi elastic
crupa albastră lungă
Pace vouă cîmpiilor
caselor, calul cu o floare
în tîmplă aude
calul cu potcoavele arse
simţind moartea în cutele
negre şi dese
pace pace înflori
şi din moarte
ochii daţi pe spate
şi lungi ca vitele
iubind pămîntul
cu boturile arse
Pe noi cei care ne-au dus în spate caii
să ne ierte
atît compunerii şi descompunerii malului
de unde ies capete de femei
vinete:
cuie în umbre
picioare de mîndre
pulpe delicate
culcate pe uleiul
cailor din spate
culcate pe genunchiul
unde a murit fiul
cusut de pămînt cu o aţă
subţire şi mînat de mame
cu tălpile vii
cuie pe unde calci
şi nu mai vii
cuie negre ascuţite
ascuţite
pe ploaia argintie
pe ploaia curată
unde rachiul
udă coama
şi greabănul ros
cuie unde cade
miros
decapitate
Pe răzor întins cu puţină iarbă
în loc de păr
cu puţină umbră în loc de coadă
cu puţină piatră în loc de ochi
desfiguratul
pietriş
cai de o singură moarte
se sprijină
căzuţi în întuneric
pe spate întinşi
şi luminînd locul
cu grabenele deşirate
Pe ce vară urechile ridicate
pe ce cîmp; copitele
amorţite
pieptul rupt de un strigăt
moartea ţinîndu-l în pietrişul galben
Pieptul rupt moartea ţinîndu-l
dinţii lui strigînd stelele
dese şi mari peste chi
