Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conturile Greciei, din nou sub lupa Troicii

Publicat in rfi, marți 24 iulie 2012 ·

Grecia este din nou sub presiune. Moneda euro a continuat să scadă, din cauza agravării situaţiei financiare din zona euro şi în special a celei din Grecia. Creditorii Greciei au ajuns deja la Atena ca să evalueze situaţia financiară a ţării şi să convingă noul Guvern să pună în aplicare reformele promise.

E adevărat, instituţiile financiare şi-au cam pierdut răbdarea cu grecii. Se vorbeşte din nou de ieşirea Greciei din zona euro şi de revenirea la drahmă. Acum este pentru a doua oară în mai puţin de o lună că Troica (adică reprezentanţi ai Uniunii Europene, Băncii Centrale Europene şi FMI) vine pentru evaluări.

Şi dacă prima vizită, cea de pe 5 iulie semăna mai mult cu o vizită de curtoazie faţă de noul Guvern al lui Antonis Samaras, de data aceasta, creditorii aşteaptă un plan concret de curăţare a conturilor publice. Ministrul de Finanţe Gianis Sturnaras va trebui să le prezinte, joi, un plan care să ducă la economisirea a trei miliarde de euro anul acesta, scrie Le Figaro. Până la finele lui 2014, trebuie făcute economii de 11,6 miliarde de euro.

Grecia a întârziat deja reformele şi tăierile cerute de creditori. Acum, solicită o amânare cu circa doi ani a aplicării acestor reforme, care au fost condiţia sub care Grecia a primit ultimul împrumut de 130 de miliarde de euro. Mai mult timp ar însemna însă şi bani în plus, până la 50 de miliarde de euro suplimentari. Or, nici FMI şi nici Germania nu sunt dispuse să mai dea bani în plus. Mai mult, ameninţă Grecia că dacă va mai amâna reformele, nu va primi nici următoarele tranşe de bani din împrumutul deja contractat. O parte din acel împrumut trebuia să ajungă la Atena în iunie. Nu a ajuns nici până acum, deoarece creditorii Greciei au preferat să o amâne până după alegerile parlamentare. La urne au ieşit partidele care sprijineau termenii acordului: conservatorii de la Noua Democraţie, socia

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum o ora
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Zelenski îi cheamă pe Biden și Xi să conducă summitul de pace de luna viitoare. Putin a refuzat să participe

Ziare.com acum 18 minute
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis duminică, 26 mai, o invitație către liderii din Statele Unite Și China de a participa la summitul de pace din Elveția, programat pentru mijlocul lunii iunie. Rusia nu se află printre cele 160 de

UPDATE - Persoană dispărută în zona masivului Vâlcan, căutată cu drone aeriene şi subacvatice de către salvamontiştii din Gorj/ Aceasta a fost găsită decedată

News.ro acum o ora
O persoană a fost dată dispărută în zona submontană a masivului Vâlcan, iar salvamontiştii din judeţul Gorj au pornit căutările cu drone atât aeriene, cât şi subacvatice. Persoana a fost găsită decedată, căzută într-o râpă.

Arbitra Stephanie Frappart, escortată de poliţie după finala Cupei Greciei - Deciziile care au încins spiritele

HotNews acum o ora
Arbitra Stephanie Frappart a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonașe roșii în timpul finalei Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena și Aris Salonic, scor final 1-0. Stephanie Frappart la CM Qatar 2022 - P

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 11 minute
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 4 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

Jucătorul profesionist de golf Grayson Murray, de două ori câştigător al PGA Tour, a murit la 30 de ani

Mediafax acum 5 ore
Jucătorul profesionist de golf Grayson Murray, dublu câştigător al PGA Tour, a murit la vârsta de 30 de ani. Jucătorul se retrăsese vineri de la un eveniment din cauza unei afecţiuni medicale, scrie BBC.

Ce spune judecătoarea care l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu despre decizia de vineri de suspendare a recuperării prejudiciului

HotNews acum o ora
Decizia luată vineri de Tribunalul București privind suspendarea recuperării prejudiciului în dosarul de corupție al lui Dan Voiculescu reprezintă „un semnal manifest al disoluţiei Statului de Drept în România”, spune Camelia Bogdan, judecătoare car

ONU: Încă trei cadavre recuperate în urma unei alunecări de teren din Papua Noua Guinee

Mediafax acum 4 ore
Presa din această naţiune din Pacific, situată la nord de Australia, a declarat că alunecarea de teren de vineri a îngropat peste 300 de persoane şi peste 1.100 de case când a nivelat satul Kaokalam din provincia Enga, la aproximativ 600 km nord-ves

Un incendiu a ucis şase nou-născuţi la o maternitate din capitala Indiei

Mediafax acum 3 ore
Şase nou-născuţi au murit într-un incendiu izbucnit la un spital de îngrijire a bebeluşilor din capitala Indiei, New Delhi, au anunţat duminică autorităţile locale, citate de Reuters. Proprietarul spitalului a fugit.

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

11°/25°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°