Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pietele financiare vor reveni la normal in cateva luni, potrivit unui oficial BCE

Publicat in HotNews, joi 13 septembrie 2007 ·

Pietele financiare vor reveni la normal in cateva luni, dupa criza din sectorul creditelor ipotecare riscante din Statele Unite, este de parere Erkki Liikanen, membru al consiliului Bancii Centrale Europene (BCE), citat de Reuters.

”Cu cat transparenta pietelor va fi mai mare, cu atat sectorul financiar isi va reveni mai repede, insa acest proces va dura luni, nu saptamani", a spus Liikanen.

De la jumatatea lunii august, pietele financiare sunt foarte volatile datorita temerilor care au cuprins sectorul bancar din intreaga lume, privind criza din sectorul creditelor ipotecare riscante din SUA. Acest sentiment a determinat investitorii sa vanda majoritatea activelor riscante din portofoliu.

”Investitorii vor suporta consecintele propriilor decizii gresite”, a continuat Liikanen.

Cand a fost intrebat de finantarea record de 75 de miliarde de euro acordata miercuri de BCE bancilor sub forma imprumuturilor cu scadenta la trei luni, oficialul a spus ca banca a intervenit pentru asigurarea lichiditatii pe piata, insa nu a dorit sa spuna daca astfel de masuri vor mai fi luate in viitor.

Bancile din zona euro nu acorda imprumuturi intrebancare pe o perioada mai mare de o saptamana, din cauza incertitudinii legate de gradul de expunere pe care il au la sectorul creditelor ipotecare riscante din Statele Unite.

Totodata, rata dobanzii la imprumuturile interbancare pe termen de trei luni a atins cel mai ridicat nivel din mai 2001.

Pietele financiare vor reveni la normal in cateva luni, dupa criza din sectorul creditelor ipotecare riscante din Statele Unite, este de parere Erkki Liikanen, membru al consiliului Bancii Centrale Europene (BCE), citat de Reuters.

”Cu cat transparenta pietelor va fi mai mare, cu atat sectorul financiar isi va reveni mai repede, insa acest proces va dura luni, nu sap

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 44 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 55 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°