La jumătatea lui noiembrie, după încheierea Festivalului Naţional de Teatru şi după ultima dintre şedinţele electorale ale Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (secţia română), am „înfiinţat“ pe internet un grup de discuţii destinat celor care se ocupă cu teoria teatrului, cu, în final, în jur de 20 de membri. Pe acest forum, critica_azi@yahoogroups.com, am lansat apoi o întrebare-anchetă, în care încercam să aflu opinia unor specialişti asupra şansei de supravieţuire a pieselor de teatru scrise în ultimii aproape 60 de ani. Inevitabil, schimburile de mailuri au lăsat la o parte textele scrise după ’90, pentru a se concentra, dilematic, asupra dramaturgiei din epoca apusă a comunismului, în dezbatere fiind implicate voci mai tinere sau mai experimentate ale criticii de teatru, din Bucureşti, Paris, Cluj şi Iaşi – un dialog care, faţă în faţă, ar fi putut cu greu avea loc vreodată. Ceea ce urmează e chiar acest schimb de epistole virtuale, în care opiniile s-au încins în jurul unei chestiuni fundamentale: mai e ceva de salvat din 50 de ani de teatru scris sau ar trebui să aruncăm trecutul la coş, mărşluind, mai mult sau mai puţin victorios, prin prezent, spre viitor? Să discutăm despre asta e un prim pas către reconsiderarea, teatrală, a moştenirii (grele) pe care, vrem, nu vrem, o purtăm cu noi.
Articole in legaturaCe salvăm, ce aruncăm?
La jumătatea lui noiembrie, după încheierea Festivalului Naţional de Teatru şi după ultima dintre şedinţele electorale ale Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (secţia română), am „înfiinţat“ pe internet un grup de discuţii destinat celor care se ocupă cu teoria teatrului, cu, în final, în jur de 20 de membri. Pe acest forum, critica_azi@yahoogroups.com, am lansat apoi o întrebare-anchetă, în care încercam să aflu opinia unor specialişti asupra şansei de supravieţuire a pieselor de t
