Victoria de sâmbătă cu Tonga (n.r. - 19-18) poate fi comparată cu succesul în faţa Italiei, de acum nouă ani. E o victorie mare în faţa unei forţe a rugby-ului mondial, a unei echipe care a învins campioane mondiale şi care venise la Bucureşti să se impună.
Sunt convins că nu ne-au luat de sus. Pur şi simplu am fost mai buni. Ceea ce s-a întâmplat în teren în repriza secundă, când am evoluat mult timp în inferioritate, a arătat că avem un tehnician foarte bun (n.r. - galezul Lynn Howells), că ceilalţi antrenori, de lângă el, sunt de valoare.
Apărarea a fost sâmbătă extraordinară. Jocul pe grămadă a fost şi el unul foarte bun. Am crezut în şansa noastră până în ultima clipă, iar asta este extrem de important.
Cred că e momentul de care am avut nevoie, să credem în şansa noastră. Asta ne-a lipsit în multe meciuri, inclusiv la Cupa Mondială. Începem să ne comportăm ca o echipă mare, dar mai avem încă mult de muncă. Nu suntem copţi. Ne trebuiesc meciuri tari, cât mai multe. Italia a avut nevoie de 13 ani ca să contabilizeze victorii importante în Turneul Celor 6 Naţiuni.
În continuare avem un drum greu. Partea financiară lipseşte, cea socială ne afectează, infrastructura e cum e. Deocamdată nu ştiu ce înseamnă, mai ales pe plan extern, această victorie. Nu realizez încă ce rezultat mare am reuşit. Şi sunt convins că nici băieţii nu realizează.