Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor vor fi convocate în şedinţa reunită la începutul acestei săptămâni, cel mai probabil astăzi, pentru a stabili programul privind audierea şi votul de învestitură a Guvernului propus de Liviu Negoiţă.
Anunţul a fost făcut săptămâna trecută de preşedintele Senatului Mircea Geoană după ce omologul său de la Camera Deputaţilor, Roberta Anastase se declara "absolut revoltată" că liderul PSD şi-a luat concediu de odihnă sau de campanie, în perioada în care România are nevoie de un Guvern, şi l-a invitat să fie preocupat şi de soarta ţării. "Îl invit pe preşedintele Senatului, Mircea Geoană, să se întoarcă din concediu şi să ia decizia, împreună cu mine, de a convoca cele două Birouri permanente pentru a da României şi românilor ceea ce aşteaptă, un Guvern cu capacitate de exerciţiu deplină", a spus Anastase. O şedinţă a Birourilor permanente reunite a avut loc, lunea trecută însă pe ordinea de zi a acesteia nu s-a aflat subiectul învestirii noului Guvern, întrucât Liviu Negoiţă încă nu trimisese Parlamentului lista Cabinetului şi programul de guvernare.
Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor vor fi convocate în şedinţa reunită la începutul acestei săptămâni, cel mai probabil astăzi, pentru a stabili programul privind audierea şi votul de învestitură a Guvernului propus de Liviu Negoiţă.
Anunţul a fost făcut săptămâna trecută de preşedintele Senatului Mircea Geoană după ce omologul său de la Camera Deputaţilor, Roberta Anastase se declara "absolut revoltată" că liderul PSD şi-a luat concediu de odihnă sau de campanie, în perioada în care România are nevoie de un Guvern, şi l-a invitat să fie preocupat şi de soarta ţării. "Îl invit pe preşedintele Senatului, Mircea Geoană, să se întoarcă din concediu şi să ia decizia, împreună cu mine, de a convoca cele două Birouri