După câteva zile de analiză, liberalii au ajuns, practic, la vorba social-democraţilor: demisia din Parlament nu i-ar încurca decât ca imagine pe democrat-liberali şi colegii lor de coaliţie, în timp ce USL ar avea multe dezavantaje.
Ba chiar ar fi „un dezastru", după cum spune senatorul PNL Mircea Diaconu, într-un interviu acordat „Ring". „Regulamentele spun că parlamentele funcţionează cu numărul parlamentarilor existenţi (...) Deci, dacă, teoretic, Parlamentul scade până la 25 de oameni, rămân 25 de oameni în Parlament şi instituţia funcţionează cu jumătate plus unu", a explicat liberalul.
Cât despre varianta ca puterea să organizeze alegeri parţiale în colegiile pe care le-ar lăsa nereprezentate PNL, PC şi PSD, Diaconu spune că „nu are nici un sens, pentru că ei (puterea - n.r.) ar controla în clipa aceea absolut totul". Concluzia? „Noi am fi cei mai mari fraieri dacă ne-am da demisia".
Nu mai departe de luni, liberalii spuneau însă, la unison, că sunt dispuşi să-şi prezinte demisia din Parlament. Unii chiar declarau, pe diferite canale media, că şi-au scris deja demisia şi că depun documentul pe masa preşedintelui Crin Antonescu. Se vorbea luni de peste 20 de liberali care şi-ar fi scris demisiile, inclusiv Mircea Diaconu.
Evident că toată graba liberalilor avea şi o altă explicaţie, în afara dorinţei de a arăta protestatarilor că sunt dispuşi la „sacrificii": să pună presiune pe social-democraţi şi să-şi consolideze poziţia de „vioară întâi" în USL, poziţie creionată după episodul mitingului de săptămâna trecută.
Grevă parlamentară sau chiul?
„Vom reuşi, probabil, pentru că ne tot gândim, să găsim soluţia blocării lucrărilor Parlamentului, rămânând însă acolo. Nu ca prezenţă fizică, ci ca şi scaune, ca să spun aşa. (...) Deci, suntem în Parlament, dar nu suntem fizic şi atunci vom bloca cvorumurile tot timpul, peste tot: şi în