Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românul rezident în Anglia, acuzat de tranzacţii ilegale cu comori dacice, cercetat în libertate. Tribunalul Alba a respins propunerea de arestare

Publicat in Adevarul, marți 30 iulie 2013 ·

Clujeanul Radu Horia-Camil va fi cercetat, în continuare, în stare de libertate în dosarul în care este acuzat de tranzacţii ilegale cu bunuri furate din situri arheologice. Tribunalul Alba a respins marţi propunerea de arestare preventivă a procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Tribunalul a judecat din nou propunerea procurorilor, după ce Curtea de Apel a decis săptămâna trecută eliberarea inculpatului din arest şi trimiterea cauzei pentru rejudecare. Tribunalul Alba a admis în 17.07.2013 propunerea de arestare preventivă a inculpatului Radu Horia-Camil, formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile începând cu data prinderii sale. Mandatul de arestare a fost pus în executare în 23.07.2013 când a fost reţinut inculpatul pe teritoriul României. Curtea de Apel a decis în recurs punerea în libertate şi rejudecarea cauzei. Magistraţii au respins propunerea de arestare preventivă şi au decis impunerea interdicţiei de a părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile. Cât s-a aflat în arestul IPJ Alba, Radu Horia Camil a intrat în greva foamei susţinând că arestarea sa este ilegală.

După eliberare, a declarat la Cluj că ar fi fost arestat pentru a oferi informaţii procurorilor. ”M-au arestat pentru a face presiuni asupra mea pentru a-i ajuta să dea de urma unor piese din tezaurul dacic. Eu le-am spus încă din 2006 că voi coabora cu ei, dar îi taxez, le dau factură. Au zis că nu putem să te plătim. De exemplu, eu ştiam o brăţară de aur de vânzare, aş fi cumpărat-o pentru statul român şi mi-aş fi luat comisionul. Ei au spus că nu vor aşa. Ei vor gratis. Mie nu-mi place modul lor de operare, arestează fără probe, mint, fac presiuni asupra familiei”, a spus bărbatul

Potrivit procurorilor, la 5 septembrie 2010, Horia Camil Radu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul Phillipe al României, depistat de poliţişti într-un resort din Malta. Autoritățile franceze, unde s-a aflat în ultima perioadă, au refuzat predarea

Ziare.com acum 55 minute
Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat într-un resort, în urma activităţilor de cooperare între Poliţia Română şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică, 28 aprilie, pentru News.ro. Faţă de acesta urmează să se deruleze

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în Alba / Când au ajuns pompierii, aparatul de zbor era răsturnat

HotNews acum 49 minute
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică, pe un teren agricol din comuna Vinţu de Jos, pilotul refuzând transportul la spital, relatează Agerpres. ISUFoto: Inquam Photos / George Călin "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnala

Poli Iaşi - UTA Arad, 0-2, în etapa a 7-a a play-out-ului Superligii

Mediafax acum 21 minute
Golurile au fost marcate de Ezekiel, în minutul 63, şi de Luckassen, în minutul 84. UTA Arad acumulează astfel la 34 de puncte şi ajunge pe primul loc în play-out, depăşind Oţelul. Duminică seara, ultimul meci din Superligă este programat la Cluj. C

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 6 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum 2 ore
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum 2 ore
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Premier League: Manchester City a câştigat la Nottingham, scor 2-0

News.ro acum 29 minute
Echipa engleză Manchester City a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Nottingham Forest, în etapa a 35-a din Premier League. Manchester City a înscris prima la Nottingham, pe The City Ground, prin Josko Gvardiol, în minutul 32. Erling H

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 2 ore
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/21°
mar.

13°/19°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/22°
mie.

10°/22°
Constanta
acum

14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

13°/15°
mie.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°