Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mansarda unei pensiuni din Deva a luat foc

Publicat in Adevarul, miercuri 29 februarie 2012 ·

Un incendiu a izbucnit, aseară, la mansarda unei pensiuni-restaurant situată la marginea municipiului Deva, cel mai probabil din cauza unui coş de fum neasigurat, iar soţia proprietarului pensiunii a suferit un atac de panică şi a avut nevoie de ajutorul paramedicilor SMURD.

Incendiul a izbucnit, aseară, la acoperişul pensiunii situate pe strada Vulcan, la marginea Devei, într-un cartier de case aflat în construcţie, şi a fost observat de proprietarul imobilului, transmite Mediafax.

"Am simţit miros de fum şi am ieşit din restaurantul de la parter să văd ce se întâmplă. Ardea în jurul coşului de fum şi am încercat să sting eu. Nu am reuşit şi am chemat pompierii. Incendiul a cuprins mansarda şi a afectat cele patru camere de acolo", a declarat proprietarul pensiunii, Dan Gavrea.

Soţia acestuia a avut nevoie de îngrijirile paramedicilor SMURD după ce a suferit un atac de panică atunci când a văzut cum focul cuprinde mansarda pensiunii.

"Am fost solicitaţi să ajutăm o femeie care a suferit un atac de panică. Şi fiul ei, un băiat de 10 ani, era agitat. I-am dus pe amândoi în ambulanţă şi le-am acordat primul ajutor. Au refuzat să fie transportaţi la spital", a declarat paramedicul SMURD Ion Murar.

Trei echipaje de pompieri au intervenit timp de peste două ore să stingă incendiul.

"Cel mai probabil incendiul a pornit de la un coş de fum neasigurat. Cei şase-şapte clienţi din restaurant au ieşit din imobil imediat ce a început incendiul. Focul a fost stins după câteva ore", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, locotenentul Anemona Doda.

Localul este un cunoscut restaurant cu spectific românesc şi iniţial a fost deschis în centrul oraşului Deva, însă de anul trecut proprietarul a extins afacerea şi a construit o pensiune la marginea oraşului, la parterul căreia a mutat şi res

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum o ora
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum o ora
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum 53 minute
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Cum va fi vremea de Paște. Meteorologii anunță temperaturi peste cele normale în ultimele două săptămâni din luna mai

Ziare.com acum o ora
Valorile termice vor fi mai ridicate pe parcursul săptămânii viitoare decât cele specifice perioadei, pe întreg teritoriul României, ulterior temperaturile se vor apropia de cele normale, iar în ultimele două săptămâni din luna mai se vor înregistra

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” la ”negativă”

News.ro acum 12 minute
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” la ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a c

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum 2 ore
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°