Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Am ajuns la un compromis cu Băsescu. Am renunţat pentru trei luni la acciza pe carburanţi

Publicat in Adevarul, miercuri 18 decembrie 2013 ·

Şedinţa de Guvern de miercuri a debutat cu o întârziere de aproximativ două ore. Premierul Victor Ponta a declarat, la începutul şedinţei de Guvern, că a ajuns la un compromis cu preşedintele Traian Băsescu, iar Legea bugetului va fi promulgată astăzi.

" Am discutat, în cadrul coaliţiei, după ce am discutat şi cu preşedintele Băsescu, azi sper că preşedintele trimite decretul de promulgare a Legii bugetului de stat pe 2014 şi tot azi vom amâna cu trei luni intrarea în vigoare a accizei la carburanţi, cu obligaţia ca în ianuarie, odată cu vizita Comisiei Europene, să vedem care este implicaţia pentru buget şi dacă putem acoperi ce nu vom încasa în primul trimestru al anului 2014. Un mic compromis pentru a avea buget si pentru a putea plăti pensiile cred că este un sacrificiu care merită. Cred că asta va anunţa si preşedintele", a declarat Ponta.

În ce priveşte situatia de la TVR, Ponta a anunţat o altă soluţie de compromis la care s-a ajuns la nivelul coaliţiei.

"Vreau să lămuresc poziţia Guvernului faţă de situaţia de la TVR. Nu există conducere în acest moment, CA a fost demis. In această situaţie, printr-o OUG vom asigura cadrul legal pentru ca vineri sa avem o conducere la TVR. Vineri, Parlamentul va fi convocat şi va fi o propunere, să vedem dacă trece. Am înţeles şi respect poziţia PNL şi îmi doresc cel mai mult ca vineri plenurile reunite sa numească o conducere, dar dacă se întâmplă ceva in Parlament, există această situatie de ultimă rezervă ca BP reunite să numească o conducere", a arătat Ponta.

Spre final, el a anunţat că Republica Moldova va primi 80 de milioane de lei din Fondul de rezervă al Guvernului.

"Din munca oamenilor avem nişte rezerve pe care le putem aloca pentru Republica Moldova, 80 de milioane de lei. Luni, in şedinţa de Guvern, sper să fie si premierul Leancă şi vreau să fiti de acord să le alocăm Republicii Mol

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum 22 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum 32 minute
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 3 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°