Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pantofii azvârliţi spre Bush sunt la mare căutare

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 23 decembrie 2008 ·

Pantofii aruncaţi de un jurnalist irakian în direcţia preşedintelui american în exerciţiu, George W. Bush, i-ar putea aduce primului o pedeapsă de până la 15 ani de închisoare.

Din fericire pentru producătorul pantofilor însă, gestul reporterului a transformat respectivul model într-un succes comercial, scrie „The Guardian“. Ramazan Baydan, proprietarul firmei Baydan Shoe Company, din Istanbul, primeşte comenzi din toată lumea după ce a insistat că pantofii purtaţi de jurnalistul Muntazer al-Zaidi au fost produşi de fabrica sa, preţul unei perechi fiind de circa 30 de euro. Pentru a onora comenzile pentru aproximativ 300.000 de perechi din modelul 271, de patru ori mai mult decât cantitatea anuală obişnuită, Baydan a trebuit să mai angajeze 100 de muncitori. Majoritatea comenzilor vin din SUA şi din Marea Britanie, dar şi din ţări musulmane, precum Siria, Egipt şi Iran. Circa 120.000 de perechi au fost comandate din Irak. Inspirându-se de reacţiile provocate de incident, Baydan se gândeşte chiar să schimbe numele pantofilor în „Pantoful Bush“ sau „La revedere, Bush!“. „Comercializă m aceşti pantofi de mulţi ani, dar acum, mulţumită lui Bush, comenzile curg“, adaugă acesta.

Proces pe 31 decembrie

Muntazer al-Zaidi este acuzat de agresarea unui şef de stat străin aflat în vizită oficială în Irak. Potrivit articolului 223 din Codul Penal, el riscă o pedeapsă între cinci şi cincisprezece ani de închisoare, în cazul în care tribunalul va menţine acuzaţia de agresiune. Tribunalul ar putea decide însă că a fost vorba numai despre o tentativă de agresiune, pedepsită cu închisoarea de la un an la cinci ani. „Ancheta este finalizată, iar dosarul a fost transferat la Tribunalul Penal Central“, care se ocupă cu cazurile de terorism, a declarat judecătorul Dhiya al-Kenani, citat de AFP. Acesta a precizat că procesul va demara pe 31 decembrie,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situaţie de urgenţă la Slănic. Craterului apărut în oraş - autorităţile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populaţiei

Mediafax acum 32 minute
Măsura privind evacuarea a fost anunţată pe site-ul Prefecturii Prahova. „Prefectul judeţului, domnul Emil Drăgănescu, aflându-se la faţa locului în urma surpării de teren din Slănic, informează cetăţenii oraşului Slănic faptul că, datorită ultimelo

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum o ora
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

Ziua Constanta acum 33 minute
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Un nou scandal zguduie lumea politică, î

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum o ora
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

Prinţesa de Wales a postat pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte la împlinirea vârstei de 9 ani

News.ro acum 2 ore
Respectând tradiţia, Prinţesa de Wales a postat, joi, pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte, care împlineşte 9 ani. "La mulţi ani la 9 ani, Prinţesa Charlotte. Vă mulţumesc pentru toate mesajele voastre frumoase", a scris Kat

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 48 minute
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum o ora
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum o ora
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°