Purtătorul de cuvânt al ARD, Traian Ungureanu, s-a întrebat de ce vorbește liderul PNL Crin Antonescu despre o posibilă alianță cu UDMR dacă unele sondaje dau USL câștigătoare absolută a alegerilor parlamentare.
„Să le spui dinainte care va fi rezultatul alegerilor din 9 decembrie, asta cu ajutorul unor desene animate produse de tot felul de case fantomă, prezentate drept sondaje sociologice... De altfel, eu mă întreb, dacă sondajele acestea care anunță un potop USL sunt reale, de ce discută domnul Antonecu despre o posibilă alianță cu UDMR? Cum adică el scoate 70, 80%, dar are nevoie și de o alianță cu UDMR-ul? Pentru ce? Pentru 100%? Asta se numește aroganță, se numește dispreț. Disprețul este prețul guvernării USL. Disprețul pentru români", a spus Ungureanu în conferința de presă de vineri.
„Ponta a spus un lucru de mare înţelepciune şi anume că, atunci când discuţi Constituţia trebuie să o discuţi şi cu cel mai înverşunat adversar politic al tău. (...) Pentru a face o majoritate de două treimi, dacă nu o avem, sigur că putem să apelăm la UDMR. Sunt nişte nuanţe însă şi nu vreau să le dezvolt pentru că în principiu, noi am spus, şi le cerem votul românilor în aşa fel încât să facem un Guvern USL, să nu depindem de alţi, chiar dacă îi tratăm cu prietenie, cu democraţie", a spus Antonescu.
Preşedintele liberal a subliniat că poziţia USL privind articolul din Constituţie care „descrie şi fixează statul român ca un stat naţional, stat unitar, nu e de conciliat cu ideea UDMR şi a altor formaţiuni maghiare".
Antonescu, în urmă cu două săptămâni: Avem nevoie de toate voturile posibile, ca să nu avem nevoie de UDMR
În urmă cu două săptămâni, Antonescu era de cu totul altă părere. Dacă joi seară a declarat că nu exclude o guvernare alături de UDMR, în 10 noiembrie liderul liberal susținea că miza alegerilor parlamentare din 9 decembrie nu