Dacă până acum am povestit despre serbările, legendele, obiceiurile, interdicţiile şi practicile magice aduse de divinităţile solare ce au în stăpânire luna lui Cuptor, astăzi vom încerca să vedem ce e cu Moşii de Sântilie, a căror zi consacrată în calendarul nostru popular a fost sâmbătă. Sunt file importante de calendar închinate cultului strămoşilor, unele dintre acestea neavând nici o legătură cu calendarul religios, ci mai degrabă cu pragurile anotimpurilor.

Obiceiul Moşilor la români continuă cultul arhaic al strămoşilor totemici, întâlnit în mitologia a numeroase popoare (la indieni – Pitarah, la romani – Manes şi Lares, la nord caucazieni – Narţi, la polonezi – Dziady, la bieloruşi şi ucraineni – Dedy). Moşii sunt cei care fac legătura între cer şi pământ, sunt înţelepţii mântuitori ai neamului. Cuvântul "moşi" se pare că este de origine tracă, iar faptul că românii le-au consacrat nouăsprezece zile din an demonstrează importanţa foarte specială a celebrării acestora.

În zilele de Moşi se crede că cerurile sunt deschise, că sufletele morţilor vin acasă şi că, pentru a se întoarce de unde au plecat, trebuie să primească ofrande ritualice bogate în alimente şi băutură. "În noaptea de Sf. Ilie vin morţii din cimitir la casele unde-or trăit să ceară pită şi beutură, că li s-or făcut cald şi au gura uscată: noi dăm pomană la ăi săraci colac din cuptor şi un păhar de vinars şi spunem: de sufletul morţilor … De facem aşe, Sf. Ilie ne dă ploaie caldă şi aşezată la holdă" (Marcel Lapteş – Timpul şi sărbătorile ţăranului român)

Spre deosebire de ceilalţi Moşi de peste an, acum sunt pomeniţi îndeosebi copiii morţi. În această zi, femeile împart copiilor mere scuturate dintr-un măr neatins, să se bucure şi cei în viaţă, şi cei morţi. Cutuma cerea ca merele de vară să nu se culeagă până în ziua de Sântilie, pentru că mărul este un dar făcut de Dumnezeu