Succesiunea manevrelor din ultima vreme nu lasă loc pentru dubii: guvernarea Ponta a devenit un pericol la adresa democraţiei din România.
Nu întâmplător, câteva voci din Cetate au transmis semnalul de alarmă.
Gabriel Liiceanu, pe contributor.ro: „Nici un guvern al României nu a reușit, asemeni guvernului Ponta, să inducă în populaţie o isterie mai mare într-un timp mai scurt. Pe acest fundal de Blitzkrieg declarat societăţii civile, instituţiilor statului și Constituţiei României, pe acest fundal de cultivare sistematică a urii și agresivităţii devenită program de guvernare, nimeni, se pare, nu mai poate să-și vadă de treabă. (...) Parcă niciodată n-am văzut cuvintele minţind, punctual, în halul ăsta".
Ion Cristoiu, în „Evenimentul zilei": „Sistemul care l-a pus pe Victor Ponta premier a intrat în alertă, îngrijorat că Dan Voiculescu ar putea fi judecat de Înalta Curte. Şi Victor Ponta, marioneta penalilor din România, s-a executat. Ca şi în cazul Grăjdan, ca şi în alte cazuri trecute sau viitoare. Avem astfel explicaţia uşurinţei cu care USL a acceptat să preia guvernarea înainte de alegerile parlamentare şi, mai ales, în condiţiile în care nu era pregătită pentru aşa ceva. (...) De la preluarea Guvernării, timp de două luni, Victor Ponta n-a luat o singură măsură de administrare a ţării. A fost ocupat cu îndeplinirea misiunii pentru care Sistemul l-a făcut premier: Salvarea Penalilor din ghearele Justiţiei!"
Cristian Tudor Popescu, la Realitatea TV: „Lucrurile încep să arate ca în Germania după victoria naziştilor, după alegerea lui Hitler cancelar al Germaniei. Este aceeaşi sfidare din partea noii puteri de a-şi impune voinţa cu orice preţ. (...) Este vorba de manevre totalitare, de acţiuni sfidătoare, de încălcarea şi dispreţuirea legilor. Sunt semne imposibil de confundat ale totalitarismului - noi nu polemizăm, noi te desfiinţă