Judecătorii au fost dovediţi că aveau relaţii de rudenie cu avocaţii uneia dintre părţi, astfel că cel mai vechi litigiu din Europa – ThyssenKrupp cu Metalexportimport – va fi intermediat prin arbitraj internaţional. Cum a fost posibilă trenarea timp de aproape 30 de ani a unui proces comercial? Printr-o încrengătură de interese care plasează justiţia din România în Cartea Recordurilor.
Este deja celebru în Europa procesul prin care compania românească Metalexportimport şi colosul german ThyssenKrupp se judecă pe „teritoriul" juridic românesc încă din 1983. Vorbim despre conflictul pornit de la o livrare de tablă groasă desfăşurată la începutul deceniului '80 din secolul trecut, pe care furnizorul ICE Metalexportimport pretinde că beneficiarul Otto Wolf (astăzi ThyssenKrupp) nu a mai plătit-o. Valoarea totală a mărfii (tabla groasă produsă la Combinatul Siderurgic Galaţi), adusă la zi, este de aproape 50 de milioane de euro.
A fost şi încă mai este o miză care a încins atât de mult „piaţa" locală a litigiilor comerciale - a bulversat chiar şi lumea judecătorilor - încât nici până azi lucrurile nu sunt tranşate definitiv. Cel puţin datorită duratei sale neobişnuit de mari, acest litigiu are toate şansele să ajungă în Cartea Recordurilor, iar presa internaţională îl numeşte deja „procesul secolului".
Recuzaţi pentru favoritisme
Recent, o serie de judecători ai Secţiei Comerciale care se ocupă de acest proces au fost recuzaţi, pentru că erau, atenţie, rude prin alianţă cu apărătorii companiilor din grupul Thyssen! Sau, în alte cazuri, pentru că aveau interese comune cu aceştia. Spre exemplu, fostul şef al Secţiei Comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), judecătorul Gheorghe Buta, fost membru al CSM, s-a angajat imediat după plecarea din magistratură la compania cuscrului său, Gheorghe Muşat, fondatorul casei de avocatur
