Bogdan Nicula (foto) este cel mai bun liceean din Făgăraş, promoţia 2011. Olimpic pe parcursul tuturor celor patru ani de liceu, el a finalizat studiile la Colegiul Naţional „Radu Negru“ cu media 10, fapt pentru care a primit şi o diplomă de excelenţă din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean. Bogdan a obţinut cea mai mare medie din oraş la examenul de Bacalaureat, 9,86. La toate probele a luat 10, mai puţin la fizică, unde a fost notat cu 9,90. „Probabil am avut nişte greşeli de calcul spre finalizare, dar ce să-i faci, asta este viaţa, este oricum o notă foarte bună, chiar dacă ştiu că puteam mai mult. Examenul de Bacalaureat a fost destul de simplu, asta dacă învăţai”, a spus Bogdan Nicula, pentru bzf.ro. El şi-a propus să urmeze Universitatea Politehnică din Bucureşti, la secţia de automatică şi calculatoare. „Sper să intru, dacă nu am şi o rezervă, la Universitatea Bucureşti, secţia informatică”, a mai spus Bogdan. Bogdan Nicula (foto) este cel mai bun liceean din Făgăraş, promoţia 2011. Olimpic pe parcursul tuturor celor patru ani de liceu, el a finalizat studiile la Colegiul Naţional „Radu Negru“ cu media 10, fapt pentru care a primit şi o diplomă de excelenţă din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean. Bogdan a obţinut cea mai mare medie din oraş la examenul de Bacalaureat, 9,86. La toate probele a luat 10, mai puţin la fizică, unde a fost notat cu 9,90. „Probabil am avut nişte greşeli de calcul spre finalizare, dar ce să-i faci, asta este viaţa, este oricum o notă foarte bună, chiar dacă ştiu că puteam mai mult. Examenul de Bacalaureat a fost destul de simplu, asta dacă învăţai”, a spus Bogdan Nicula, pentru bzf.ro. El şi-a propus să urmeze Universitatea Politehnică din Bucureşti, la secţia de automatică şi calculatoare. „Sper să intru, dacă nu am şi o rezervă, la Universitatea Bucureşti, secţia informatică”, a mai spus Bogdan.