Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful CJ Suceava anunţă că nu sunt probleme în oraşele în care există sisteme de termoficare

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 23 noiembrie 2013 ·

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunţat în cursul zilei de ieri că în oraşele în care există sisteme centralizate de termoficare nu există probleme cu furnizarea agentului termic. Cătălin Nechifor a spus că a avut o întâlnire cu primarii localităţilor urbane în care există sisteme centralizate de încălzire, în cadrul căreia a fost făcută o analiză pentru a se vedea dacă există dificultăţi, precum şi care sunt condiţiile în care se furnizează agentul termic.

Nechifor a declarat că în municipiul Suceava nu există probleme în furnizarea agentului termic la cele aproximativ 20.000 de apartamente racordate la sistemul centralizat de termoficare,iar după data de 1 decembrie 2013 noua centrală termică va funcţiona la parametrii optimi programaţi.

„În Suceava există încă suficiente datorii ale populaţiei şi primăriei către Termica, iar concluzia discuţiei a fost că este nevoie de finanţare pentru autorităţile publice”, a spus şeful administraţiei judeţene.

Cătălin Nechifor a mai spus că la Siret există o situaţie mai specială, în condiţiile în care la sistemul centralizat mai sunt racordate doar 399 de apartamente, opt agenţi economici şi nouă instituţii publice, adică 45% din totalul beneficiarilor posibili.

„Siretul are şi un contract cu o firmă privată de distribuţie de gaze naturale, iar primăria a reuşit să achite datoriile restante la gaze, având în vedere că şi în acest an am asigurat resursele financiare necesare”, a explicat Nechifor.

El a precizat că nici la Vatra Dornei nu există probleme cu termoficarea, având în vedere că există stocurile de materie primă pentru furnizarea agentului termic în această iarnă. Cătălin Nechifor a arătat că circa 1.800 de apartamente, instituţiile publice şi un număr mare de agenţi economici, adică aproximativ 75% din posibilii beneficiari din Vatra Dornei, sunt racordaţi

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arhiepiscopul Tomisului trimis în judecată de DNA. ÎPS Teodosie și un consilier sunt acuzați de corupție pe baza unei investigații Recorder

Ziare.com acum 23 minute
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a fost trimis în judecată de procurorii DNA Constanţa pentru infracţiuni de corupţie, marți, 7 mai, iar dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Constanţa, fără a fi încă stabilit vreun ter

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 3 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 3 ore
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Ciucă: PNL susţine menţinerea datelor pentru prezidenţiale pe 15 şi 29 septembrie. Perspectiva, din punctul nostru de vedere, e de a avea fiecare partid propriul candidat /Ciolacu: Nu modific datele în funcţie de scorul unui partid sau al unei persoane

News.ro acum 41 minute
Nicolae Ciucă a afirmat că liberalii sprijină menţinerea datelor pentru alegerile prezidenţiale decise în coaliţie, şi anume 15 septembrie primul tur şi al doilea tur pe 29 septembrie. Liderul PNL a adăugat că partidul menţine ideea de a avea propri

Metroul va circula direct între staţiile Pipera şi Tudor Arghezi

Mediafax acum 36 minute
Potrivit Metrorex, intervalul de succedare a trenurilor la orele cu vârf de trafic va fi de patru minute. Timpul de parcurs a trenurilor de metrou dintr-un capăt în altul al Magistralei 2 va fi de aproximativ 30 minute. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu:

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu, fiindcă atunci când a guvernat PSD, acea ciumă roşie a lăsat datoria publică la 36%

News.ro acum 20 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat, chestionat cum de a ajuns datoria publică la 52,4% din PIB în februarie 2024 în guvernarea PSD-PNL, că din cauza guvernării Cîţu deoarece acesta a făcut împrumuturi de 200 miliarde lei. Şeful Executivului a

Șeful BMW e împotriva impunerii de taxe vamale pentru mașinile electrice chinezești: „Nu va exista nicio maşină în UE fără componente din China”

HotNews acum 17 minute
Şeful BMW, Oliver Zipse, a avertizat că impunerea de taxe vamale de către Uniunea Europeană la importurile de vehicule electrice (EV) chinezeşti ar putea avea efecte contrare celor scontate, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres. Oliver Zips

Lucian Bode: E posibil ca PNL în 9 iunie să câştige alegerile locale / Atunci când ai peste 1150 de primari care candidează pentru a-şi reînnnoi mandatul, când ai zeci de mii de consilieri care candidează, nu ai cum să nu-ţi propui să câştigi

News.ro acum 2 ore
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat miercuri că este posibil ca PNL în 9 iunie să câştige alegerile locale, el precizând că atunci când ai peste 1150 de primari care candidează pentru a-şi reînnnoi mandatul, când ai zeci de mii de con

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum 2 ore
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

Epidemie de tuse convulsivă în Europa. Care sunt persoanele cele mai vulnerabile

Ziare.com acum o ora
Ţările din Europa au raportat o înmulţire considerabilă a cazurilor de tuse convulsivă în 2023 şi în primele trei luni din 2024, numărul cazurilor identificate fiind de zece ori mai mare comparativ cu fiecare dintre cei doi ani anteriori, transmite

Vremea

București
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°