Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mentaliştii de la Barcelona

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 13 august 2012 ·

Deşi s-a concentrat mult, poate prea mult pentru o gală, Ţucudean n-a descoperit nici un “secret magic” la Barca.

E şi ăsta un titlu de glorie. Ţucudean a anunţat, să ştie toată lumea, că el n-a ţinut să schimbe tricoul cu starurile Barcelonei: “Pot să mi-l cumpăr de la magazin!”. Iată o schimbare de atitudine, chiar dacă e vorba de un amical.

Vă mai amintiţi de jucătorii care alergau după starurile lui Real, să le ceară tricoul? După ce ai fost umilit pe teren, te mai pui într-o lumină slabă şi singur, alergînd după un suvenir.

Ţucudean propune o altă abordare, un prim gest frivol spre o conştiinţă de profesionist. Recunoaşte că şi el e un posibil colecţionar de tricouri, la fel ca majoritatea fotbaliştilor din Liga 1. Doar că el le colecţionează altfel. Le cumpără. Curtean, pe care încă nu l-a prins valul schimbării, a “furat” startul şi a rupt-o la fugă după Messi. Şi a obţinut tricoul. De cîte ori, într-o carieră de fotbalist, întîlneşti Barcelona pe teren? Fuga după tricou o fi ea ruşinoasă, dar e sănătoasă pentru colecţie.

Şi apoi, ce a vrut să spună Ţucudean? Că el are bani de tricouri sau că, într-o bună zi, Messi îi va cere autograf, la ieşirea din stadion? Vom vedea, în timp, în goluri, dacă dincolo de lăudăroşenia de puşti se află o ambiţie de fotbalist adevărat. Din gala cu extratereştri, o să ne aducem aminte de această atitudine “anti-tiki-taka” a lui Ţucudean, de această provocare: “Cei de la Barcelona sînt ca orice jucători”.

Interesantă a fost şi decizia lui Bonetti, de a testa debutanţi în “meciul secolului”. Antrenorul, ca antrenorul: a crezut că e meci de pregătire. Dar restul faptelor şi reacţiilor, de la ofurile organizatorilor pînă la clauza cu numărul de goluri, te duc la ideea blazată că amicalul de lux reprezintă o formă mai sofisticată de blat. Plăteşti ca să fii bătut la scor rezonabil.

Tribunele nu s-au

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 2 ore
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 29 minute
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 4 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 5 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 5 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°