Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atentat sinucigaş cu cel puţin zece victime la Kabul. Talibanii vor să împiedice discuţiile despre pactul de securitate cu Statele Unite

Publicat in Adevarul, sâmbătă 16 noiembrie 2013 ·

Cel puţin zece persoane au fost ucise sâmbătă, iar alte 20 au fost rănite, într-un atac sinucigaş cu bombă în capitala Afganistanului, Kabul, talibanii din această ţară revendicând acţiunea.

Bomba a explodat în apropierea unui cort unde un sfat al bătrânilor trebuiau să se întâlnească săptămâna viitoare pentru a discuta pactul de securitate cu Statele Unite. În jur de 2.000 de persoane participă la această întâlnire.

Reprezentanţi ai talibanilor au declarat corespondenţilor BBC că oameni din această tabără au realizat atacul.

Printre cei ucişi sâmbătă este şi un reprezentant al poliţiei, ceilalţi fiind civili.

Autorităţile locale au declarat că atacatorul a lovit o maşină a armatei afgane, însă a reuşit să declanşeze explozibilul înainte de a fi împuşcat de forţele de ordine.

Acordul asupra acestui pact trebuie aprobat Loya Jirga, consiliul tradiţional al bătrânilor din Afganistan, şi Parlament înainte de a intra în vigoare.

De asemenea, preşedintele Afganistanului, Hamid Karzai, a solicitat talibanilor să participe la acest sfat al bătrânilor. „Noi îi invităm, îi rugăm să vină la Jirga naţională, să-şi spună cuvântul, să ridice obiecţiile, a declarat liderul de la Kabul.

Pactul de securitate reglementează statutul personalului militar american în Afganistan, odată cu retragerea majorităţii forţelor militare internaţionale în 2014.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum o ora
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 2 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 3 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 56 minute
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre

Wall-Street.ro acum o ora
Statele membre ale NATO s-au declarat "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o ameninţare la adresa securităţii lor", informează AFP, citată de Agerpres. Într-

VIDEO Un urangutan rănit a fost văzut folosind o plantă pentru a-și vindeca rana

HotNews acum 44 minute
Un urangutan de Sumatra din Indonezia s-a tratat folosind o pastă făcută din plante pentru a vindeca o rană mare de pe obraz, spun oamenii de știință, relatează BBC. Este pentru prima dată când un animal din sălbăticie este înregistrat tratând o ran

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 4 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

18°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

11°
joi

12°/14°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°