Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iliescu vrea sejururi la domeniul regal Scrovistea

Publicat in HotNews, miercuri 5 ianuarie 2005 ·

Ion Iliescu continua sa sfideze legea si dupa ce a parasit functia de sef al statului. El doreste sa aiba un loc privat, pus la dispozitie de RA-PPS, unde sa-si petreaca restul vietii. Cererea nu ar fi poate cu nimic iesita din comun, daca fostul presedinte nu ar viza, de fapt, vastul domeniu de la Scrovistea.

"Saracul dar cinstitul" Iliescu ar urma sa se odihneasca intr-un conac, sa mediteze pe marginea lacului "la provocarile globalizarii si reformarii PSD" si sa se plimbe pe potecile padurii care are nu mai putin de 2000 de hectare.

Interesant este faptul ca fostul sef de stat isi doreste aceste lucruri dupa ce, in urma cu ceva vreme, a urlat din rasputeri la baronii locali ai PSD, acuzandu-i ca se lafaie in masini scumpe in ciuda saraciei existente in tara.

Si mai interesant este ca, dupa ce a sfidat in modul cel mai natural cu putinta Constitutia tarii, acum Iliescu incalca nu numai legile tarii, ci si pe cele ale bunului simt, milogindu-se de presedintele tarii, Traian Basescu, sa-l lase la Scrovistea.

Pentru a mai indulci situatia, liderul PSD a explicat, prin vocea fostului sau purtator de cuvant, Corina Cretu, ca in schimbul acestei mici doleante renunta la casa de protocol care i s-ar cuveni potrivit Legii fostilor sefi de stat. Mai mult, Corina Cretu a incercat sa sensibilizeze opinia publica, mentionand ca Iliescu nu vrea sa se instaleze la Scrovistea.

El ar urma sa locuiasca decat "cate o saptamana vara si iarna, precum si in unele week-end-uri", atunci cand complexul nu este ocupat. Ciudat este faptul ca Traian Basescu s-a declarat de acord cu cererea lui Iliescu, desi nici o lege din Romania nu spune negru pe alb ca fostii sefi de stat pot beneficia, dupa bunul plac, de o "resedinta de odihna".

Decizia lui Basescu ar putea fi limitata in timp, pana cand lui Iliescu i se va gasi o lo

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Klaus Iohannis „Din toate informațiile pe care le am, pot să spun că România este o țară sigură“

Ziua Constanta acum 36 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum o ora
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 5 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis, despre sistemul Patriot: Să nu ne imaginăm că vorbim aici de o remorcă cu trei aparate

Mediafax acum o ora
„Imediat după ce experţii clarifică chestiunile... Nu este simplu, să nu ne imaginăm că vorbim aici de o remorcă cu trei aparate... Este foarte complicat. Sunt contracte hcare s-au făcut între furnoizor şi beneficiatr, sunt instalaţii foarte sofisti

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°