Pe coridoarele resedintei de la Novo-Ogarevo se vanturau la sfaristul saptamanii trecute arome de mancaruri gustoase si rasuna timbrul specific limbii moldovenesti: premierul Vladimir Putin astepta vizita colegei de la Chisinau,Zinaida Grecianîi, scrie cotidianul Nezavisimaia gazeta. Conform protocolului, s-a mancat, s-a vorbit despre gaze naturale, despre vinul si rosiile moldovenesti, despre perspectivele relatiilor comerciale si economice bilaterale. Ba chiar si despre politica – dificultatile procesului de reglementare a conflictului transnistrean. Cei doi s-au despartit multumiti unul de celalalt, fiind obtinute progrese la toate punctele ordinii de zi.
Oaspetele a venit la intrevederea cu Putin imediat dupa "grele dar fructuoase negocieri la Gazprom", cum s-a exprimat premierul de la Chisinau. Ca nimic altceva, nota ziarul citat, o mancare gustoasa si sanatoasa ii impinge pe politicieni spre solutii constructive si compromisuri. Mai ales cand pranzul presupune toasturi la un pahar de sampanie. Cu urari nu doar de sanatate, viata lunga si succese in activitate, ci si pentru triumful ratiunii in politica si economie.
Istoria relatiilor dintre Moscova si Chisinau a cunoscut de toate, dar numai recent lucrurile par sa se fi normalizat, un motiv pentru care merita sa ridici paharul fara mustrari de constiinta. Macar pentru indicatorii record ai comertului reciproc, care au depasit, in 2007, un miliard de dolari. Publicatia noteaza ca au fost si nori deasupra mesei incarcata cu bunatati la care au luat loc delegatiile celor doua state. E firesc, atunci cand afli de la reprezentantii pietei alcoolului ca producatorii moldoveni au pierdut definitiv piata rusa. In decembrie anul trecut, expertii au indicat ca posibil volum al livrarilor de vinuri moldovenesti – maxim 10-15% din fostul nivel.
La conferinta de presa, Putin a vorbit desp