Zilnic, sute de persoane primesc de la oficialii americani eticheta de "potenţiale pericole" Lista suspecţilor de terorism, întocmită de autorităţile de peste Ocean, a ajuns la un
Zilnic, sute de persoane primesc de la oficialii americani eticheta de "potenţiale pericole"
Lista suspecţilor de terorism, întocmită de autorităţile de peste Ocean, a ajuns la un milion de nume, potrivit Asociaţiei pentru libertăţi civile (ACLU) din SUA.
Raportul organizaţiei se bazează pe documente ale Departamentului american de Justiţie, care detaliază activitatea Centrului de supraveghere a terorismului (Terrorist Screening Centre), organism afiliat FBI.
Luând în considerare faptul că în aprilie 2007 lista conţinea peste 700 de mii de nume, alte 20 de mii fiind adăugate lunar, ACLU a ajuns la concluzia că în prezent numele a un milion de persoane figurează în acest document.
"Lista dezvăluie perfect problema generată de abordarea administraţiei faţă de terorism: este nedreaptă, imposibil de controlat, gestionată incompetent, o pierdere de energie şi un obstacol în viaţa multor persoane", a spus Barry Steinhardt de la ACLU.
Ted Kennedy, laolaltă cu teroriştii
Potrivit aceleiaşi organizaţii, pe listă sunt trecute şi numele unor persoane decedate, precum dictatorul irakian Saddam Hussein, al unor veterani de război care au fost decoraţi, sau al unor persoane de notorietate .
Printre acestea se numără senatorul Ted Kennedy care a ajuns pe listă din cauză că un terorist al IRA poartă acelaşi nume, sau Jim Robinson, fost şef al diviziei de criminalistică din cadrul Departamentului de Justiţie.
Numele lui Nelson Mandela, laureat al premiului Nobel pentru Pace şi fost perşedinte sud-african a fost recent îndepărtat de pe această listă, în urma unei decizii a Congresului.
Lista de supraveghere, secretă
Guvernul american