Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce nu s-a dus Ponta la SPA-ul lui Vîntu

Publicat in Romania Libera, marți 1 februarie 2011 ·

Victor Ponta face realmente senzaţie în politica românească de azi. Înainte de a explicita acest enunţ, vreau să mărturisesc că mi-a fost greu până acum să văd în liderul PSD altceva decât o figură ştearsă şi rătăcită, în ciuda tinereţii şi a funcţiilor pe care le-a avut în partid şi în stat. Dar, pe lângă setul de contraservicii pe care le face de regulă ideii de opoziţie, liderul PSD produce senzaţie, deconspirând indirect detalii din profilul său de politician.

Cazul penal al preşedintelui PSD al Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, îi dă lui Victor Ponta ocazia să pună pe masă reţeta propriului succes. Nu cred că o face intenţionat, după cum nu cred că îşi dă seama de ceea ce face. Apoi, acelaşi Victor Ponta mai deconspiră existenţa unui mandat nescris pe care, ca preşedinte de partid şi om politic, a decis să-l ducă până la capăt: consolidarea corupţiei, nu eradicarea ei, destructurarea statului de drept şi a principiului separării puterilor în stat. Mai direct spus, Ponta a intrat în cursă cu mentorul său, Adrian Năstase, şi, dacă va reuşi ceea ce-şi propune, se va situa cu mult deasupra iubitului său conducător.

Pentru că este o ocazie cum rareori se ivesc, să profităm şi să citim pe rând - şi printre rânduri - mesajele pe care Victor Ponta le transmite zilele acestea societăţii româneşti:

1. Stop arestării opozanţilor politici, solicită liderul PSD. Cererea sa ar fi fost validă dacă ar fi rezonat în epoca României dejiste sau a celei ceauşiste, într-un Chile de sub cârmaciul Pinochet, într-o Coree de Nord actuală, într-o Tunisie sau Egipt aflate în plină transformare. Din acest punct de vedere, Victor Ponta şi-a pierdut de tot busola. Dacă România de acum îi pare geamănă cu epocile mai sus menţionate, ar fi cazul să răspundă el însuşi pentru dezastru. PSD a guvernat România între 1990-1996, 2000-2004 şi 2008-2009, adică aproap

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 54 minute
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 30 minute
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum 27 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Ritualuri de Izvorul Tămăduirii, pentru vindecarea bolilor. Semnificația sărbătorii și ce este interzis să facem azi

Adevarul acum 14 minute
Într-o zi însemnată din calendarul creștin ortodox, românii celebrează Izvorul Tămăduirii pe 10 mai, respectând tradițiile și obiceiurile străvechi. Sărbătoarea, notată cu cruce roșie în calendar, comemorează una dintre minunile atribuite Maicii Dom

Un bărbat şi o femeie, reţinuţi după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux / Prejudiciul este de 1,5 milioane de lei

News.ro acum o ora
Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux, iar prejudiciul în acest caz este de aproximativ 1,5 milioane de lei.

Noi detalii despre starea de SĂNĂTATE a maestrului Florin Piersic. Rafila: „Am stat de vorbă cu domnia sa, l-am încurajat”

Gandul acum 53 minute
Maestrul Florin Piersic, unul dintre cei mai mai actori ai României, recunoscut la nivel internațional trece prin clipe grele după ce a fost diagnosticat cu septicemie. Piersic a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe la Spitalul Foișor d

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

James Murphy, Director Științific și de Cercetare BAT: ”Este imperativ să vorbim cu mai multă claritate despre nicotină versus fumat”

Ziare.com acum o ora
Nicotina joacă un rol important în abordarea de reducere a riscurilor asociate fumatului și, deși nicotina dă dependență, aceasta nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. În același timp, Colegiul Regal al Medicilor din Marea Britanie

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Vremea

București
acum

17°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°