Stau într-o zonă lipsită de dever comercial. Există, ce-i drept, un magazin nonstop aproape, dar e departe de aşteptările oricărui cetăţean ce se vrea cît de cît respectabil şi aspiră către middle-class.
Nonstopul datează, însă, de foarte mult timp (peste zece ani) şi e agreat de locuitorii cu mai mult timp de pierdut din zonă. Vara, în special, în jurul lui se adună bătrîni bărboşi şi juni obraznici, să joace cărţi şi să bea bere. Dacă vrei să cumperi ceva, unii dintre ei îţi mai şi cer un ban: cerşesc aşa, printre altele, opţional, să nu scape ocazia, dac-o fi să pice ceva...
Cînd stai la coadă (pentru că, dată fiind penuria de oferte din zonă, mai mereu e oarecare coadă), trebuie să-ţi croieşti drum printre personaje care de care mai interlope. Dacă eşti de-al/de-a zonei, încet-încet, devii recunoscut/ă şi lăsat/ă în pace, printr-un soi de convenţie locală nescrisă: împărtăşim cu toţii acelaşi derizoriu.
DE ACELASI AUTOR Galerii, tigru, pepene... Poveşti verzi şi grădinăreşti O întîmplare la MNAC Mese în familie Căci zona, altfel destul de centrală, continuă să îşi aibă doza ei de derizoriu. De multe ori pustie şi cenuşie, străbătînd-o la ceasurile dimineţii sau ale amiezii, personajele pe care le poţi întîlni aici sînt doar uneori umane. Mai curînd sînt cîini (în general bătrîni) şi ciori (gri cu negru, despre care aflu că, de fapt, sînt stăncuţe). Şi apoi, o categorie omenească, de astă dată, de domni de vîrstă medie spre a treia, fără o ocupaţie stabilă.
Genul de persoane care îşi mai găsesc odd jobs pe ici, pe colo, iar în restul timpului beau pe undeva, cu cineva. De fapt, există un grup gata format, care adastă în spatele blocului, cam de cînd se luminează. Nu în dreptul magazinului deja amintit, ci al altuia – mai mic, dar – aş îndrăzni să spun – mai serios. Patronul e un domn care pare respectabil, rubicond, de vîrstă medie şi d
