Guvernul a adoptat ieri proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii. Executivul îşi va asuma răspunderea în faţa parlamentului pe 8 martie, începând cu ora 10.00.
Dacă, în termen de trei zile de la asumarea răspunderii, deputaţii şi senatorii nu iniţiază nici o moţiune de cenzură la adresa guvernului, atunci proiectul de lege sau programul pe care acesta şi-a asumat răspunderea se consideră adoptat.
Reprezentanţii opoziţiei au anunţat, însă, că vor depune o moţiune de cenzură la adresa cabinetului Boc imediat după o eventuală asumare a răspunderii asupra Codului Muncii. Guvernul a adoptat ieri proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii. Executivul îşi va asuma răspunderea în faţa parlamentului pe 8 martie, începând cu ora 10.00.
Dacă, în termen de trei zile de la asumarea răspunderii, deputaţii şi senatorii nu iniţiază nici o moţiune de cenzură la adresa guvernului, atunci proiectul de lege sau programul pe care acesta şi-a asumat răspunderea se consideră adoptat.
Reprezentanţii opoziţiei au anunţat, însă, că vor depune o moţiune de cenzură la adresa cabinetului Boc imediat după o eventuală asumare a răspunderii asupra Codului Muncii.