Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Avalanşă de nunţi pe timp de criză

Publicat in Adevarul, sâmbătă 18 iulie 2009 ·

Lunile de vară reprezintă pentru severineni sezonul propice pentru unul dintre cele mai importante momente din viaţă, nunta. De aceea, de la an la an numărul celor care se hotărăsc să-şi unească destinele creşte vizibil. Conform Agenţiei Judeţene de Statistică anul trecut s-a înregistrat un număr de 462 de nunţi, iar de la începutul anului curent şi până în prezent, în jur de 300 de cupluri au hotărât să spună „da!” în faţa ofiţerului de stare civilă. „În lunile de vară, mai ales iunie şi iulie se căsătoresc aproximativ 25 de cupluri pe săptămână. Sâmbăta este cea mai încărcată zi de lucru a ofiţerilor de stare civilă, dar noi ne bucurăm şi suntem alături de toate cuplurile care pleacă de la noi pe acelaşi drum în viaţă, susţine purtătorul de cuvânt al Primăriei, Gabriela Pogaci.

Condiţii de lux pentru nunţi

Severinul a devenit un oraş care poate oferi totul pentru o nuntă perfectă chiar şi pentru cei mai pretenţioşi miri. Începând de la un cadru feeric, perfect pentru poze aproape de fântâna cinetică de lângă Palatul Cultural „Theodor Costescu” unde au loc toate cununiile din oraş şi până la limuzine şi caleşti în care miresele se pot simţi ca nişte adevărate prinţese. „  Nu credeam că poate fi atât de frumos să te plimbi cu limuzina în ziua nunţii tale. Este ceva de vis. Trebuie să investeşti ca să te simţi bine”, susţine Răzuş Ştefania, o mireasă încântată.

Nunta perfectă costă mult

Organizarea festinului unei nunţi necesită foarte mult timp, răbdare şi bani. Fiecare amănunt trebuie cântărit şi analizat pentru a obţine cel mai bun raport preţ-calitate. Restaurantele din Severin stau la dispoziţia nuntaşilor cu meniuri variate şi cu preţuri cuprinse între 70 şi 120 de lei,  cu formaţie proprie. Imortalizarea clipelor de neuitat de către un cameraman costă între 500 şi 600 de lei, iar firmele de caterin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 2 ore
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner a fost adus în ţară

Mediafax acum 15 minute
„În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c., o escortă a Poliţiei Române a adus în ţară, din Marea Britanie, un bărbat, de 35 de ani, domiciliat în Dolj, urmărit internaţional pentru infracţiunea de omor calificat. Acesta avea emis pe numele lui, de c

Cum preferă românii să-și petreacă ziua de 1 Mai. O parte dintre ei nu sărbătoresc această zi SONDAJ

Ziare.com acum 54 minute
Peste 65% dintre români petrec ziua de 1 Mai acasă, cu familia, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Mai puţin de 4% dintre cei chestionaţi aleg să meargă la mare de 1 Mai. De 1 Mai, 65,6% dintre români obişnuiesc să petreacă a

Un nou raport ar putea relansa ancheta în cazul morţii lui Diego Maradona

News.ro acum 55 minute
Un expert legist a publicat un nou raport privind moartea lui Diego Maradona. Acesta a fost făcut public luni, iar contraexpertiza sa ar putea să schimbe complet situaţia, în condiţiile în care opt cadre medicale au fost acuzate de moartea lui Marad

RMGC a solicitat prelungirea concesiunii Roşia Montană şi licenţe de exploatare pentru proiectele Bucium. Executată silit de România, Gabriel Resources a găsit bani la acţionari

News.ro acum 55 minute
Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer blocat de la Roşia Montană, a solicitat Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) prelungirea cu încă 5 ani a licenţei de concesiune pentru exploatare a perimetr

Datoria statului a crescut puternic, la un nou nivel record. Îndatorarea a depăşit 52% din PIB

News.ro acum o ora
Datoria publică a României a crescut puternic în luna februarie, cu circa 40 de miliarde de lei, de la 801,69 miliarde lei în ianuarie la 841,29 miliarde lei, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Creşterea rapidă a datoriei la începutul anului a

Instagram va promova conţinutul original

News.ro acum o ora
O nouă schimbare a modului în care funcţionează algoritmul de recomandări al Instagram va aduce mai sus conţinutul original şi va penaliza agregarea conţinutului. Instagram anunţă că va implementa o nouă modificare de algoritm, despre care spune că

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 13 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Poliţia din New York intră în Universitatea Columbia pentru a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului / Aproximativ 50 de persoane, ridicate de forţele de ordine

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii din New York au intrat, marţi seară, în incinta Universităţii Columbia pentru a aresta şi a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului în urmp cu aproape 24 de ore şi care au ocupat o tabără de corturi l

Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită

Wall-Street.ro acum 11 ore
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de platforma locală de livrare Tazz, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită. "Am observat

Vremea

București
acum

15°
mie.

12°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

11°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

9°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
mie.

12°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°