Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kalaşnikovul ar putea fi ameninţat de un smartphone în galeria celor mai de succes invenţii ruseşti

Publicat in Gandul, miercuri 12 decembrie 2012 ·

Cea mai cunoscută realizare tehnologică rusească de până acum, pistolul-mitralieră Kalaşnikov, este pe cale să fie egalată de un smartphone ambiţios cu sistem de operare Android şi specificaţii de top, dezvoltat de o firmă desprinsă anul trecut din compania naţională de apărare din Rusia.

Compania Yota Devices, cu 35 de ingineri şi un buget de numai 25 de milioane de dolari, lucrează din luna mai la transformarea proiectului în realitate, potrivit Wall Street Journal (WSJ).

Telefonul, care nu a fost încă "botezat", este prezentat de ruşi drept un produs inovator care ar putea influenţa următoarea generaţie de smartphone-uri.

Principala inovaţie propusă de Yota este un al doilea ecran alb-negru, de tipul e-ink (cerneală electronică), aşezat pe partea din spate a dispozitivului.

Tehnologia, regăsită în mod tradiţional pe dispozitive de tip e-reader, aduce un consum de energie cu mult mai redus decât display-urile tradiţionale. Ecranul de pe spate ar urma să fie utilizat strict pentru afişarea de informaţii importante pentru utilizator cu un consum cât mai scăzut de energie, astfel fiind promisă o durată mai îndelungată de utilizare după încărcarea bateriei.

"Am creat acest dispozitiv pentur a fi diferiţi. Majoritatea telefoanelor din ziua de azi sunt plictisitoare, sunt doar nişte cutii. Acesta este un telefon pentru cei care vor să iasă din acea cutie", a declarat directorul general al Yota, Vladislav Martinov (43 de ani), citat de WSJ.

Martinov a oferit jurnaliştilor şi o demonstraţie la biroul său de la Moscova, prezentând un prototip al smartphone-ului.

Yota intenţionează să dezvăluie produsul în luna februarie, la Mobile World Congress, în Barcelona. Proiectul prevede lansarea pe piaţa din Rusia în tirmestrul al treilea al anului viitor, apoi introducerea telefonului pe pieţe străine în funcţie de înţelegerile cu ope

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 5 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 5 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 8 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 5 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 7 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 7 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 10 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 5 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

Vremea

București
acum

14°
mar.

14°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°