Podul din Mitroviţa, piaţa din Bania Luka, un bulevard de la Belgrad, botezate “Vladimir Putin”
Kosovarii i-au înălţat statuie lui Bill Clinton. Sârbii nu sunt nici ei foarte departe, dar faţă de un alt om politic: Vladimir Putin. Sprijinul Rusiei faţă de Serbia în chestiunea Kosovo este de aşteptat să nu rămână neobservat.
« Ţarul» este de-a dreptul adorat şi nu numai de către liderii politici sârbi, ci şi de o mare parte a populaţiei. Premierul Vojislav Koştuniţa este de unul dintre cei mai fideli susţinători ai liderului rus căruia i-a şi adresat o scrisoare de mulţumire, într-un stil care, potrivit unor analişti, evocă vremurile comuniste.
Sârbii merg chiar şi mai departe : în Mitroviţa (oraş cu locuitori preponderent sârbi din Kosovo), noul pod (construit cu sprijin occidental) poartă numele liderului de la Kremlin.
Radicalii sârbi îl adoră la rândul lor pe Putin. De pildă, vicepreşedintele acestui partid, Tomislav Nikolici, a propus invitarea unor forţe militare ruse în Serbia care ar putea apăra Kosovo şi ar ţine la distanţă pe cele ale NATO.
Radicalii au cerut de mai multe ori ca Serbia să renunţe la UE şi să ceară în schimb aderarea la preconizata uniune Rusia-Belarus. Împreună cu socialiştii lui Miloşevici, ei au reuşit să convingă trei oraşe –Raska, Liubovia şi Verbas (Voivodina) să-l declare pe Vladimir Putin cetăţean de onoare. La Belgrad s-a propus ca unul dintre cele mai frumoase bulevarde să poarte numele liderului rus.
În acest oraş el este considerat un fel de sfânt protector care va anihila încercările albanezilor de a-şi declara independenţa. La Bania Luka, oraşul de reşedinţă din Srpska (Republica sârbă-bosniacă) există o piaţă Vladimir Putin, iar sârbii din Bosnia au purtat portretele lui la demonstraţiile împotriva includerii lor în federaţia bosniacă.
Portretele preşedintelui au devenit permanente şi l