Cobor scările şi dau să ies din bloc. Trec pe lângă cutia cu scrisori şi întorc instinctiv capul. Privirea mi se opreşte pe un carton albastru, ce nu părea să fie vreo felicitare de Paşti. Deschid cutia, scot cartonul din hârtie aspră, gen sugativă, de culoare albastru-miliţian. Era pentru mine, chiar de la Miliţia Capitalei, cu menţiunea "Biroul Populaţiei".
De ce de la Biroul Populaţiei al Capitalei, şi nu de la cel al sectorului, de unde mi se emisese buletinul de identitate? Brusc, mi-am adus aminte de discuţiile avute cu unii dintre prietenii de familie... Asta e de la Secu'! Începuse "vânătoarea de vrăjitoare", cum îmi povestiseră câţiva dintre ei, care deja trecuseră pe-acolo. Mă avertizaseră că s-ar putea să fiu şi eu chemată sau cei din familie, pentru că aveam rude afară.
M-am hotărât să nu pomenesc nimic despre invitaţie până nu mai vorbeam cu cei care avuseseră parte de interogatorii. O cunoştinţă, care lucrase prin Externe şi devenise apoi avocat, m-a sfătuit să nu mă duc de prima dată. Îl rugasem să se intereseze dacă poate da de acea invitaţie şi la ce să mă aştept. A făcut-o, dar nu mi-a dat amănunte, pretextând că nici el nu ştie mai mult. "La urma urmei, n-ai făcut nimic rău!... Dar trebuie şi ei să întrebe, ştii cum e!..." De-atunci, n-am mai dat de el până nu s-a terminat ancheta. Aveam să aflu mai târziu ce bănuiam mai demult, că era "ciripitor".
Nu m-am dus în ziua în care fusesem chemată şi nici n-am spus familiei ce mi se întâmplă. Trecuse o săptămână şi nu primisem altă invitaţie. Dar, în scurt timp, am primit un telefon. Era vocea unui bărbat, care s-a recomandat "Georgescu". Şi atât. L-am întrebat depre ce e vorba, că nu reieşea din invitaţie. I-am mai spus că nu am venit, pentru că am crezut că e o greşeală sau ceva în legătură cu buletinul. "Nu, nu e vorba despre asta, trebuie să îmi răspund
