„Geta Brătescu still works in her studio“, spunea Trienala de la Palais de Tokyo. Prezentul etern: ea încă lucrează, ca totdeauna, e de găsit tot acolo, în atelierul ei. Munca, opera, cariera de artist, body of work, exact acestea au fost şi temele expoziţiei Magdei Radu, Atelierele artistului, de la Salonul de proiecte, o expoziţie bună, care mi-a plăcut. Forţa expoziţiei a venit, cred, de la relaţia specială – consecventă şi declarat formatoare –, cultivată de ceva ani de istoricul de artă şi curatorul Magda Radu şi de către galeristul Marian Ivan, faţă de artista Geta Brătescu (expoziţii personale în ţară şi nu numai, participări la importante show-uri colective în străinătate). Expoziţia emana grijă, atenţie, forme ale ataşamentului. Fireşte că îţi place să citeşti un discurs substanţial, bine documentat şi bine scris al unui istoric de artă care susţine curatorul într-una şi aceeaşi persoană: textul micului catalog e un text important.
Tot meritoriu, expoziţia a adus în atenţie ceva ştiut, dar mai puţin arătat sau citit, textele Getei Brătescu, care sunt un univers în sine. Această Geta Brătescu o dublează pe cea prezentată tranşant şi indubitabil în Trienala lui Onwui Enwezor de la Paris ca „an important artist in the history of Conceptual Art in Eastern Europe“. Pe scurt, cred că între cele două Geta Brătescu îşi construieşte dinamica expoziţia de la Bucureşti. Metafora generalissimă şi acomodantă a atelierului le vine mănuşă, pentru că le integrează (atelierul efectiv, cel industrial, tipografic, dar şi cel scris: legătura imagine-limbaj având altfel aromă conceptuală în sine, pe care intelectualismul meditaţiei şi practicii Getei Brătescu în desen o confirmă).
Ştiu atelierul de artist al Getei Brătescu, „european“ ca tipologie, nu „american“, şi mă întreb, provocată de expoziţie, dacă au de-a face istoric un
