Lăsat de izbelişte 18 ani, doar-doar şi-o da obştescul sfârşit să pună „ai noştri” mâna pe el, pe un pumn de dolari, bâtrânul CEC trebuie să se trezească la viaţă: au decis acţionarii majoritari – ministerul Finanţelor, recte Guvernul României.

Noua politică a fost determinată de eşecul privatizării cu un investitor strategic străin. Acesta n-a apărut. Ori preţul trâmbiţat imprudent de Vlădescu a fost considerat nerealist, ori piaţa bancară s-a saturat. Rămasă nemăritată, cea mai veche bancă a fost dată pe mâna unui amic de-al premierului să facă acesta ce-o putea cu ea. Şi după scremete de multe luni de zile, dl Gheţea şi-a trâmbiţat intenţiile: banca trebuie rebranduită! Cu un fleac de şase milioane de euro i se va crea o nouă imagine. Cum? Împărţind banii aştia pe la partenerii din mass-media!

Întrebarea pe care mi-o pun e următoarea: chiar avea nevoie CEC-ul de rebrănduirea asta? Există puţine branduri româneşti cu vechimea şi autenticitatea CEC-ului. În timp, el ajunsese sinonim cu economisirea şi cu siguranţa economiilor. A fost necesar mai bine de un secol şi jumătate pentru asta. Până în 1989 a fost singura bancă ce se ocupa de economiile populaţiei, pe care le şi garanta. Cu tot declinul său în faţa ofensivei sistemului bancar privat, CEC-ul şi-a păstrat autoritatea prin faptul că măcar nu a dat tunurile pe care le-au dat multe dintre băncile deja dispărute. Nici măcar experimentul FMI nu a reuşit să-i deturneze imaginea astfel încât să aibe nevoie de vreo nouă faţadă. Aşa că mă întreb, pe bună dreptate, dacă nu cumva dl Gheţea e niţel luat de val în demersul său de resuscitare. Poate că cele şase milioane de euro erau mai potrivite să fie cheltuite pe dotarea unităţilor din zonele rurale, unde CEC-ul domneşte încă fără concurenţă, şi unde fondurile europene vor deschide un important front de lucru. Ce să mai facă rebranduirea? Să ne explice fapt