Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ți-ai pierdut sau ți-a fost furat telefonul mobil? Află cum îl poți localiza în doar câteva secunde și cum îți poți recupera datele

Publicat in Alba24, miercuri 8 mai 2013 ·

Sute de furturi de telefoane mobile sunt semnalate zilnic în România. Din păcate, când constatăm că ne-am pierdut telefonul mobil în taxi, autobuz, pe stradă sau la restaurant este deja prea târziu, iar în minte ne vine o singură întrebare: Cum putem să ne recuperăm datele stocate în indispensabilul telefon mobil? Din fericire, în secolul tehnologiei există soluții și pentru aceste situații de criză.

1. O simplă aplicație instalată pe telefonul mobil te ajută să îl localizezi în numai câteva secunde în cazul în care l-ai pierdut sau ți-a fost furat. Cu un astfel de program poți bloca sau şterge toate datele din telefon pentru ca hoții să nu aibă acces la informații personale.

- Pașii pentru instalarea unei astfel de aplicații sunt foarte simpli, poți găsi aplicaţia potrivită direct de pe telefon în Google Play. Aici, tastezi „my phone” și ai de ales între o mulțime de softuri de localizare.

- Te înregistrezi cu numele și adresa de email, iar apoi introduci un număr de telefon pentru verificare. Apoi, dacă îți este furat telefonul, trebuie doar să introduci numărul de telefon în interfața programului, iar aparatul va fi localizat pe hartă. Programul nu numai că îți localizează telefonul, dar te ajută să îți securizezi și datele din el.

- Un astfel de program poate fi folosit gratuit timp de treizeci de zile după care utilizatorul trebuie să plătească patru lei pe lună pentru el. Astfel de softuri sunt folosite și de ofițerii SRI sau de la Crimă Organizată, dar numai pe baza unei hotărâri judecătorești.

2. A fost reproiectată o aplicaţie ce permite localizarea telefonului chiar şi atunci când este “mort”. Aceasta a fost realizată de către cei de la Lookout.

Lookout a lansat o nouă aplicaţie pentru Android cu o mulţime de funcţii inteligente, dar cea mai importantă este Signal Flare. Ea marchează automat ultima locaţie a telefonu

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 3 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum o ora
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum o ora
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 4 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum o ora
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum o ora
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 6 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 7 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Vremea

București
acum

14°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

16°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

19°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°