Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şapte E-uri într-o sticlă

Publicat in Jurnalul, miercuri 5 noiembrie 2008 ·

CE BEM, CE MĂNCĂM

"Cacaolat light" este un produs din lapte pe care l-am cumpărat dintr-un raion de alimente mai sofisticate dintr-un hipermarket din Bucureşti. Numai că, surpriză! Nu este nimic altceva decât o soluţie de lapte în care au fost dizolvaţi şapte aditivi alimentari.

Produsul conţine prea mult zahăr pentru a fi "light"

Jurnalul foto

Eticheta produsului nu îţi oferă informaţii foarte concludente. Varianta în limba spaniolă ne spune că ingredientul principal este laptele degresat, urmat de laptele integral. Cel care a făcut traducerea a schimbat ordinea astfel încât din intenţia producătorului de a avea la raft un produs cu conţinut scăzut de grăsimi s-a ales praful. Aceasta este, oricum, cea mai mică problemă pe care o are milkshake-ul. Toţi aditivii utilizaţi au contraindicaţii.

ADITIVII ALIMENTARI

Carboximetil celuloza şi hidroxipropimetil celuloza nu sunt recomandate celor care au probleme ale tractusului gastro-intestinal. Caragenanul, E407, este şi el contraindicat celor cu sensibilităţi la nivelul stomacului, chiar dacă este obţinut din surse naturale. Studiile recente au arătat că duce la apariţia ulcerului şi a cancerului de stomac. Fosfaţii de sodiu dezechilibrează balanţa calciu-fosfor, împiedicând fixarea calciului în oase. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi spune că în cazul unui consum de lungă durată poate apărea osteoporoza.

Cei mai periculoşi dintre aditivii alimentari utilizaţi sunt îndulcitorii chimici de sinteză E950 şi E954. Amândoi sunt consideraţi cancerigeni de către lumea ştiinţifică. Mai mult, E954 interferă cu procesul normal de coagulare a sângelui, perturbând glicemia şi funcţiile digestive.

De asemenea, produsul analizat conţine şi o cantitate mare de zahăr, care are un index glicemic ridicat şi se absoarbe foarte repede în sânge. De aceea, funcţia p

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maia Sandu a confirmat că Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE. Anunțul a fost făcut la o conferință comună cu Scholz

Ziare.com acum 27 minute
Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, recunoaște preşedinta Maia Sandu. Ea a confirmat, astfel, vineri, 17 mai, la Berlin, relatările apărute în ultimele zile în mass-media, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republ

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum o ora
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 2 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

Un polițist de frontieră din Ucraina a împușcat în cap un bărbat ce încerca să fugă în România

HotNews acum o ora
Autorităţile ucrainene au arestat un membru al Gărzii de Frontieră pentru uciderea cu un foc de armă a unui bărbat în vârstă de 39 de ani care încerca să treacă ilegal graniţa către România, a anunţat vineri Biroul de Stat de Investigaţii din Ucrain

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Containerele anti-urs de la Băile Tuşnad au fost date în folosinţă

Radio Mures acum o ora
Mai multe containere anti-urs, unice în România, au fost date în folosinţă, vineri, la Băile Tuşnad. Acestea au fost achiziţionate în cadrul unui proiect pilot ce vizează convieţuirea dintre om şi urs, care se derulează în localitate şi care a fost

Marcel Ciolacu, la semnarea contractului noului Spital Judeţean Neamţ: Administraţia nu trebuie să aibă culoare politică

News.ro acum 7 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri la Piatra Neamţ, că administraţia nu trebuie să aibă culoare politică. Liderul PSD a adăugat că cei care trec linia roşie şi nu respectă acest lucru trebuie sancţionaţi.

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 8 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

MMSS ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Ziua Constanta acum 5 ore
17 mai 2024 Comunicat de presă Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în cele 76 de locații în care ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Ministrul Simona Bucura-Oprescu a discutat cu angajatorii și cu persoan

Copii răniți în Fâșia Gaza vor fi tratați în spitale din România, anunță Alexandru Rafila

HotNews acum 3 ore
​Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, la Iaşi, că se fac pregătiri pentru primirea mai multor copii palestinieni care vor fi trataţi în unităţi medicale din România, după ce au fost răniţi în atacurile armatei israeliene din Fâşi

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/25°
lun.

13°/22°
Iasi
acum

19°
vin.

8°/20°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°