Dinamo Municipal Braşov -
C.S.M. Satu Mare 23-29 (9-15)
Sala Sporturilor: Dumitru Popescu Colibaşi. Spectatori:250.
Dinamo: Paul Botaş (Mircea Iordan)-Bogdan Voica 7, Mihai Cojocea 6, Cosmin Capotă 5, Florin Baican 1, Dorin Purcărea 1, Andrei Santeiu 1, Dorin Dragnea 1, Alin Bosneac 1, Sebastian Bota, Antrenor: Eliodor Voica.
CSM Satu Mare: Florin Panazan (Laszlo Teremi)-Mihai Timofte 6, Yan Vizhbovskyy 6, Cristian Savlosky 5, Nenad Savici 3, Cosmin Libert 3, Ghiţă Mateiaş 2, Silviu Surducan 2, David Munea 1, Iuliu Varady 1. Antrenor: Ioan Palko.
Arbitrii: Alexandru Blaş-Mihai Gheorghişor (Bucureşti).
Runda a X-a a campionatului primului eşalon handbalistic masculin a adus formaţiei de sub Tâmpa una dintre cele mai ruşinoase înfrângeri. S-au pus mari speranţe într-o evoluţie superioară meciurilor anterioare în compania unei echipe apropiate valoric, cea din Satu Mare, la al doilea an de primă ligă. Speranţele au durat numai 15 minute. Atât a fost evoluţia braşovenilor până ce oaspeţii le-au luat pulsul. Dinamoviştii au întâlnit o echipă arţăgoasă, care a ştiut ce vrea, o echipă care s-a bătut pentru fiecare mingie, cu o apărare greu de pătruns. Atunci când şi-au dat seama că au în faţă un adversar abordabil şi au pus toate tunurile pe poarta apărată de Paul Botaş şi Mircea Iordan.
Dinamoviţtii au început bine, au trecut din start la conducere: 2-0 (min.3), 5-2 (min.7), 8-5 (min.14) şi după golul înscris de Cojocea din min.15 de la scorul de 9-6, echipa s-a blocat. Oaspeţii au venit ca un tăvălug peste braşoveni, au egalat în min. 20 prin golul înscris de Mihai Timofte din 7 m, (9-9) şi până la finalul reprizei au mai înscris de încă 5 ori stabilind scorul la 9-15. Este incalificabil cum oi echipă de prim eşalon handbalistic timp de 15 minute să nu mai înscris nimic, dar în schimb să primească 9 goluri. Atacurile braş