Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum arată vasul care ajunge mâine în Constanţa, pe care se vor îmbarca 94 de români în croazieră. Galerie FOTO

Publicat in Ziarul Financiar, joi 26 septembrie 2013 ·

Un vas de croazieră al MSC Cruises, una dintre cele mai mari linii de croazieră europene, cu 1,4 milioane de pasageri anual, va ajunge pe 27 septembrie în portul Constanţa, unde se vor îmbarca 94 de români, acest eveniment marcând intrarea oraşului pe lista destinaţiilor de îmbarcare în croaziere.

Până acum, pentru operatorii de croazieră, Constanţa a fost doar port de escală. Nava ce va opera croaziere din portul Constanţa este MSC Musica (foto), cu o lungime de 294 de metri şi cu 1.275 de cabine, cu o capacitate totală de 3.013 pasageri.

Anul trecut, segmentul de croaziere a înregistrat o creştere de 43% faţă de 2011, cu un total de 34.000 de turişti care au ajuns la terminalul de pasageri din Portul Constanţa, tendinţa de creştere păstrându-se şi în 2013, potrivit preşedinteluiAsociaţiei Litoral - Delta Dunării, Corina Martin.

Nava are patru restaurante, 15 baruri, un cazinou, un teatru, un teren de tenis şi un spa. Costul unei croaziere cu plecare din Constanţa începe de la 749 euro de persoană pentru o cabină interioară şi ajunge până la 1.100 euro de persoană, plus taxele portuare.

Croaziera va dura 11 nopţi, pe itinerarul Constanţa-Gythion-Veneţia-Katakolon-Istanbul-Yalta-Odessa-Constanţa. Aerotravel Lufthansa City Center este agenţia parteneră a MSC din 2009, care vinde aceste pachete.† Anul trecut, Aerotravel a vândut 3.000 de croaziere pe navele MSC. MSC Cruises este† linia de croazieră cu cea mai nouă flotă din lume.

După lansarea navei MSC Divina în 2012, anul acesta a fost inaugurată MSC Preziosa, pe 23 martie la Genova. Flota MSC Cruises este formată din 12 nave.

Un vas de croazieră al MSC Cruises, una dintre cele mai mari linii de croazieră europene, cu 1,4 milioane de pasageri anual, va ajunge pe 27 septembrie în portul Constanţa, unde se vor îmbarca 94 de români, acest eveniment marcând intrarea oraşului pe l

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA interzic importurile de la 26 de companii textile chineze, din cauza muncii forţate a uigurilor

News.ro acum o ora
Statele Unite au blocat joi importurile de la 26 de comercianţi chinezi de bumbac sau depozite, ca parte a efortului de a elimina din lanţul de aprovizionare al SUA bunurile fabricate cu munca forţată a minorităţilor uigure, transmite Reuters. Compa

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 7 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

Scrimă: Emilia Corbu a cucerit titlul de campioană a României la floretă feminin

News.ro acum 7 ore
Scrimera Emilia Corbu şi-a adjudecat joi, la Bucureşti, titlul de campioană naţionala a senioarelor la floretă feminin. Emilia Corbu, legitimată la gruparea bucureşteană CS Rapid a învins-o joi, în finala probei individuale feminine a Campionatelor

Astăzi se joacă primul meci al barajului pentru menţinerea/promovarea în primă ligă

Mediafax acum 15 minute
FC Botoşani şi CS Mioveni vor disputa vineri, 17 mai, de la ora 20:00, primul meci din cadrul barajului pentru menţinerea/promovarea în prima ligă. Cel de-al doilea joc din cadrul turului, cel dintre Dinamo şi AFK Csikszereda, se joacă luni, 20 mai,

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 8 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

Selecţionerul Didier Deschamps a anunţat lotul Franţei pentru Euro 2024

Mediafax acum 8 ore
Euro 2024 va fi primul turneu major în care Mbappé va purta banderola de căpitan al Franţei. Cea mai mare surpriză a anunţului este revenirea neaşteptată a lui N'Golo Kanté (33 de ani). Mijlocaşul nu a mai fost convocat la o partidă internaţională d

NATO susține că Rusia nu are suficiente forțe pentru o pătrundere majoră în Ucraina

HotNews acum 9 ore
Rusia nu dispune de suficiente forțe pentru a realiza un progres major în ofensiva sa în curs de desfășurare în Ucraina, a declarat joi un comandant militar de rang înalt al NATO, citat de AFP. Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al for

Basarabia, tărâm românesc. Romgaz a deschis o nouă sucursală în Republica Moldova

Mediafax acum 12 ore
„Demersul înregistrării Sucursalei Romgaz la Chişinău se înscrie în sfera acţiunilor pe care compania le derulează în scopul extinderii activităţii de furnizare gaze la nivel regional, obiectiv prevăzut în strategia companiei pentru perioada 2021 –

Viktor Orban spune că a rămas singur „în lupta pentru pace”, în interiorul UE, după tentativa de asasinat asupra aliatului său, Robert Fico

HotNews acum 8 ore
Premierul ungar naționalist Viktor Orban s-a prezentat joi drept „singurul rămas să lupte pentru pace” în interiorul Uniunii Europene după ce aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico, a fost împușcat, scriu agenţiile AFP şi MTI. Viktor Orban,

Muzeul Cărții și Exilului Românesc anunță că, în ziua de 18 mai 2024, participă la cel mai important eveniment muzeal al anului, Noaptea Muzeelor

Oltenasul acum 13 ore
Muzeul Cărții și Exilului Românesc anunță că, în ziua de 18 mai 2024, participă la cel mai important eveniment muzeal al anului, Noaptea Muzeelor. Toți cei care doresc să viziteze Muzeul Cărții și Exilului Românesc sunt așteptați până la miezul nopț

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/24°
dum.

12°/26°
lun.

14°/19°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/24°
lun.

12°/24°
Constanta
acum

vin.

8°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/21°
dum.

11°/23°
lun.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/26°