Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce trebuie să ştii ca să ajungi şofer la BNR

Publicat in Capital, duminică 23 septembrie 2012 ·

Banca Naţională a României organizează un concurs pentru ocuparea unui post de şofer cu contract de muncă pe durată nedeterminată. Află ce condiţii trebuie să îndeplineşti pentru a primi postul.

Pentru a fi şofer la BNR trebuie să ai studii medii, absolvite cu examen de bacalaureat, permis de conducere valabil, care să cuprindă simultan gradele B şi C; sau B, C şi D şi cel puţin 2 ani vechime în practicarea acestei meserii, vechime dovedită prin documente.

De asemenea, trebuie să ai capacitate de organizare, planificare şi analiză, prudenţă şi responsabilitate în desfăşurarea activităţilor, abilitate de cooperare, adaptabilitate şi flexibilitate, abilităţi de comunicare într-o manieră simplă, concisă şi eficientă cu diferiţi interlocutori, capacitate de concentrare şi atenţie la detalii în condiţii de stres şi sub presiunea timpului.

Odată ce ai obţinut postul trebuie să asiguri transportul în interes de serviciu al salariaţilor agenţiei, în baza aprobării conducerii agenţiei şi eşti răspunzător de verificarea zilnică a stării tehnice a mijloacelor de transport.

Fiecare angajat al Băncii Naţionale a României “a costat” anul trecut aproximativ 121.000 de lei. Suma este cu aproape 6.000 de lei mai mare decât în 2010. Potrivit raportului anual al băncii centrale, cheltuielile totale cu angajaţii au fost, în 2011, de 220,7 milioane de lei, cu 18 milioane de lei mai mari decât în 2010 în timp ce, potrivit calculelor Capital, numărul anagajaţilor a urcat de la 1.771 la 1.828 în ciuda. Prin urmare , suma medie cheltuită cu fiecare angajat pe anasmablul anului ar fi de aproximativ 121.000 de lei. BNR a obţinut în 2011 un profit de peste 300 de milioane de lei, de aproape petru ori mai mic decât în 2010.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Protest spontan la Arhivele Naționale Sibiu

Tribuna acum o ora
Personalul redus al Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale s-a alăturat demersurilor tuturor colegilor din țară din cadrul Arhivelor Naționale și colegilor de la Agenția Județeană de Protecția Mediului, aceste demersuri având la bază OUG 12

Ministrul Muncii, după o vizită la Uzina Dacia: Cele mai mari provocări sunt tranziţia verde şi digitală. Regulile sunt stricte, iar termenele scurte, ceea ce poate genera costuri mari. E important să venim cu ceva în plus pentru a ajuta economia auto

News.ro acum o ora
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a afirmat, după o vizită făcută la Uzina Dacia de la Mioveni, că în prezent, cele mai mari provocări sunt tranziţia verde şi digitală, unde ”regulile sunt stricte, iar termenele sunt scurte, ceea ce poate gen

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum 59 minute
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în abdomenul unei femei. Pacienta a făcut septicemie și a murit

Ziare.com acum 51 minute
Autoritățile din Dâmbovița pun în aplicare decizia de arest la domiciliu pentru chirurgul acuzat de neglijență în timpul unei operații. Acesta ar fi uitat o compresă la finalul unei operații în abdomenul unei femei, lucru care a dus la decesul ei du

Marcel Ciolacu: O să ne menţinem ajutorul pe care îl dăm REFUGIAȚILOR ucraineni

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că România va menţine ajutoarele pe care le acordă refugiaţilor ucraineni. Potrivit premierului, în momentul de faţă sunt 84.000 de cetăţeni ucraineni stabiliţi în România, după declanşarea războiului, pe 2

Temperaturi apropiate de cele normale la începutul verii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
< p> Temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă până la începutul lunii iunie, apoi se vor situa la valori ușor mai mari decât cele specifice, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată vineri de A

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

Mediafax acum 2 ore
Platforma nofake a fost lansată pe site-ul Ministerului Digitalizării, la adresa https://www.mcid.gov.ro/nofake/. „Puteţi raporta conţinutul deepfake de pe reţelele de socializare Facebook, Instagram, Google, YouTube şi TikTok. Platforma va asigura

Ciolacu, întrebat la Iaşi despre declaraţia sa despre Buzău și Moldova: „Nu cred că dumneavoastră n-aţi zis vreodată bancuri cu ardeleni și cu olteni”

HotNews acum 45 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, la Iaşi, întrebat despre declaraţia sa că „Buzăul nu este în Moldova”, care a stârnit un val de citici, că a fost o „glumă nepotrivită”, dar că că „glumele şi bancurile despre ardeleni sau olteni fac parte

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

19°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°