Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Supercupa Spaniei: Barcelona plăteşte ca programul metroului să fie prelungit

Publicat in Romania Libera, luni 19 august 2013 ·

Echipa FC Barcelona va plăti primăriei din Barcelona 30.000 euro pentru ca programul metroului să fie prelungit atunci când se va disputa Supercupa Spaniei. Barcelona va întâlni Atletico Madrid în dubla manşa, potrivit Mediafax.

"FC Barcelona şi primăria din Barcelona au ajuns la un acord pentru garantarea existenţei transportului public pentru Supercupa Spaniei la fotbal, meci care va avea loc miercuri, 28 august, cu începere de la ora 23.00. Acordul prevede că FC Barcelona va avea o contribuţie cu caracter excepţional de 30.000 de euro, care va ajuta la acoperirea costurilor pentru prelungirea programului metroului, astfel încât persoanele care pleacă de pe Camp Nou să poată ajunge acasă cu metroul", se arată pe site-ul clubului din Barcelona.

Gruparea catalană a menţionat că municipalitatea din Barcelona a cerut federaţiei spaniole să programeze partida la o oră mai rezonabilă, însă nu a primit un răspuns. "FC Barcelona nu are nicio competenţă în desemnarea orelor de disputare a meciurilor. Însă, având în vedere problemele pe care le-ar fi putut avea fanii din cauza orei târzii, a încercat să găsească o soluţie pentru a răspunde necesităţii de a avea transport public şi după ora obişnuită stabilită de primăria din Barcelona", adaugă site-ul FC Barcelona.

Campioana FC Barcelona va întâlni, miercuri, în deplasare, câştigătoarea Cupei Spaniei, Atletico Madrid, în prima manşă a Supercupei. Returul va avea loc la Barcelona, la 28 august.

Echipa FC Barcelona va plăti primăriei din Barcelona 30.000 euro pentru ca programul metroului să fie prelungit atunci când se va disputa Supercupa Spaniei. Barcelona va întâlni Atletico Madrid în dubla manşa, potrivit Mediafax.

"FC Barcelona şi primăria din Barcelona au ajuns la un acord pentru garantarea existenţei transportului public pentru Supercupa Spaniei la fotbal, meci care va avea loc mie

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 9 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Un şofer român de camion a fost ucis în Belgia de un capac de canal aruncat de pe un pod. Cinci tineri, care ar fi consumat "gaz de râs", sunt suspectaţi în acest dosar

News.ro acum 5 ore
Cinci tineri vor fi prezentaţi marţi justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru omor, deschisă după ce un capac de canal a fost aruncat de pe un pod de autostradă, ceea ce a costat viaţa unui şofer român de camion, a anunţat luni parchetul din

Doi copii și doi adulți la spital după ce mașina în care erau s-a răsturnat pe un câmp din Teleorman VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Un grav accident a avut loc luni seară, 13 mai, la intrarea în localitatea Ţigăneşti, din judeţul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp după ce șoferul, care venea de la Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Doi adulţi ş

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 10 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 9 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 13 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Regizorul condamnat la închisoare și biciuire în Iran a fugit din țară. Cineastul este așteptat la Cannes

HotNews acum 7 ore
Cunoscutul cineast iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la cinci ani de închisoare în ţara sa, a anunţat pe contul său de Instagram că a fugit din Iran, luni, cu o zi înainte de deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes unde urmeaz

Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale / Despre ce îl recomandă să fie votat şef al statului: Patriot, echilibrat, familist, tactician exceptional, cunoscător al relaţiilor internaţionale

News.ro acum 12 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale, el arătând, despre ce îl recomandă pe preşedintele PNL să fie votat şef al statului că este ”patriot, echilibrat, familist, ta

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum 11 ore
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

Vremea

București
acum

12°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

mar.

7°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

9°/20°
Constanta
acum

mar.

6°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

5°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
vin.

8°/15°
Timisoara
acum

mar.

7°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/18°