Cincizeci de ani de abundenta gogorita plastica ai dictaturii au burdusit, brusc, in fractura din '89, subsolurile fostelor sedii de partid, atestind tragicul hiatus intre cele doua Romanii. De preferat - pentru dedulcirea tonului - termenul din muzica, ce inseamna piesa compusa pe o tema data, careia i se adauga diferite ornamentatii. Dincoace de muzica, in viata de zi cu zi, de ieri si de azi, dintotdeauna, demagogia imbraca cele mai pestrite haine. Bach, Variatiunile Goldberg, nu? Regimul cavernei, atit de pierdut in timp, o fi cunoscind si el forme primare de demagogie - de la individ la individ, de la pestera la pestera - dar consumindu-se intr-o deasa negura istorica, nu le stim manifestarea. De abia modernitatea promoveaza - cu bunastiinta - arta vorbelor goale si pacalitoare. Revolutiile s-au pretat cel mai bine formulei. A vorbi in numele multimii e a invalui totul intr-un giulgiu - adesea frumos, de cele mai multe ori insa dizgratios - in scopuri pe care doar cel ce peroreaza le stie cu adevarat. Si, pentru ca veni vorba de revolutii, de plecat de la una din ele, acolo de unde te-ai fi asteptat cel mai putin sa se iste: Franta. Imperiu al bogatiilor dar si al bogatiilor mintii, predestinatul spatiu european s-a lasat imbatat de verbiajul palavragiilor de rasa, sustinuti de pegra predispusa oricind si oricum, fortind monarhia traditionala spre un republicanism pina la urma, iata, civilizat si acceptabil. Chiar si pentru celelalte case regale ale continentului. Ramase credincioase primei si augustei intrupari. Imprastiind insa - intr-un negativ vinovat - saminta mondiala a razmeritei. Cea bolsevica dovedindu-se si cea mai hidoasa in durata, in urmari. "Libertatea calauzind poporul", asa se numea compozitia colosalului Delacroix din 1830, in chiar anul baricadelor. Simbolismul compozitiei e cel ce ii si asigura pregnanta agitatorica (intre timp, pastrindu-se d