Nu sunt uselist! Dar, nu este exclus să devin peste noapte. Cum li s-ar putea întâmpla şi altora. Am exerciţiul alegerii răului mai mic, ca toţi românii din 1989 încoace. Riscul e că această transformare subită ar putea să aibă loc la scară mai mare. Risc pentru cine? Încă nu ştim, până spre sfârşitul lui 2014.
M-am străduit ani în şir să rămân fără culoare politică. A fost greu, chinuitor. Când simţeam că m-am pătat cu roşu, sau galben, sau portocaliu, mă curăţam imediat, dădeam cu detergent din cel mai bun.
Dacă te interesează cu adevărat ce se întâmplă în ţara ta, mai ales pe scena politică, te poţi trezi vopsit, la un moment dat, în toate culorile curcubeului. Cred că ce se întâmplă cu mine, se petrece cu toţi cei care încearcă să vadă cu obiectivitate, de exemplu, cine greşeşte în România mai mult: preşedintele, premierul, al doilea om în stat, al patrulea, al cincilea..., şi tot aşa până lista potentaţilor se apropie de sfârşit, dar nu se termină niciodată.
Pentru că, trebuie să recunoaştem, se greşeşte la greu. Astfel, devenim nişte arbitri voluntari ai realităţilor româneşti, aflate într-o nesfârşită zbatere şi confruntare. În această calitate constatăm cu stupoare că războiul politic româno-român din interiorul graniţelor, dar şi din afară, continuă cu o înverşunare fără pereche pe mapamond.
Ultima declaraţie a preşedintelui o confirmă: „Guvernul trebuie să recunoască faptul că a negociat cu FMI fără să aibă vreun mandat de la Cotroceni. Cu atât mai mult, nu îmi pot cere să le validez ceea ce au negociat fără mandat“, motivul principal invocat fiind cunoscuta acciză de 7 eurocenţi la carburant, poate neinspirată, cu urmări nefericite, dar să se pronunţe specialiştii.
Tot preşedintele a afirmat că banii adunaţi de la bietul român, de care i se face o milă până la lacrimi (devenite celebre după vreo 10-