Anul 2011 le-a adus celebritatea unor copii ai căror părinţi au reuşit să surprindă pe cameră momente memorabile cu cei mici, relatează Huffington Post.
Înregistrările lor, postate pe platfome video online, s-au viralizat în scurt timp de la publicare, unii părinţi reuşind să strângă nişte bani de pe urma popularităţii dobândite de copiii lor. Filmuleţele au adunat zeci de milioane de afişări, au fost postate pe numeroase reţele de socializare şi au intrat chiar şi în atenţia media care a încercat să desluşească reţele succesului acestora.
Mai jos aveţi câteva dintre cele mai savuroase astfel de înregistrări.
Lecţii de viaţă de la puştiul cu bicicleta
Sugarul asiatic, doborât de somn
Darth Vader în miniatură
Fetiţa care voia să meargă la Disneyland
Filosofie de viaţă la cinci ani: Întâi un job, apoi căsătorie
Sărutul care a făcut înconjurul lumii
O mini-divă
Cum au reacţionat copiii când părinţii le-au mărturisit că au mâncat toate dulciurile
Emerson, băieţelul terifiat şi amuzat la culme de mama sa
Sugarul care râde atunci când tatăl său rupe o hârtie
Fraţii gemeni care se înţeleg în limba lor

Lecţii de viaţ