Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gura bate partidul

Publicat in Adevarul, joi 12 octombrie 2006 ·

Constantinescu îl trecuse deja la răboj pe Victor Ciorbea, având să-l mazilească şi pe Radu Vasile câteva luni mai târziu, în timp ce Băsescu Vodă cel Cumplit, slobozitorul de găozari, tot Constantinescu îl trecuse deja la răboj pe Victor Ciorbea, având să-l mazilească şi pe Radu Vasile câteva luni mai târziu, în timp ce Băsescu Vodă cel Cumplit, slobozitorul de găozari, tot cu Popescu Tăriceanu împarte pâinea guvernării. Slaba prestaţie la finalizare este greu de suportat, mai ales că tocmai Traian Băsescu este cel care a declanşat răscoala care i-a adus pieirea lui Ciorbea. Ceea ce a reuşit ca ministru nu i-a mai ieşit ca şef de stat, dintr-o eroare de tactică. Pe vremea CDR, premierii ţărănişti nu au fost concomitent şi preşedinţi ai partidului. Victor Ciorbea şi Radu Vasile au căzut în clipa în care PNţCD a încetat să-i mai susţină, fiind prea slăbit din cauza atacurilor externe şi a conflictelor din interior. Ca preşedinte al PNL şi prim-ministru, Tăriceanu nu a putut fi dat jos, oricât de puternice au fost atacurile lui Traian Băsescu. A devenit clar că singura cale de urmat era o operaţiune combinată, pe de o parte, menţinerea liberalilor sub presiune din exterior, pe de altă parte, alimentarea unui conflict intern care să ducă la sciziuni în partid. După ce reuşise să reechilibreze balanţa şi obţinuse chiar o victorie prin decizia Parchetului de a-l exonera de orice vină pe Teodor Atanasiu, ceea ce îl pune pe preşedinte în situaţia ingrată de a-l reinstala în post, Tăriceanu a ajuns într-o poziţie periculoasă.

De data asta, bătălia va fi decisă pe câmpul de luptă al comunicării. Cine va reuşi să convingă, să transmită mesaje mai percutante va câştiga. Rebelii au avantajul esenţial că pot folosi mesajele negative. Din postura victimelor pe altarul libertăţii de exprimare, Stolojan, Stoica şi compania nu au decât să declanşeze tirul mitralierelor: pa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum o ora
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum o ora
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Alunecare de teren pe o stradă din Cluj-Napoca/ A fost afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri/ Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată

News.ro acum 56 minute
O alunecare de teren s-a prosus pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

Preotul Ciprian Mega a fost primit de Vladimir Putin la Kremlin!

Ziua News acum 18 minute
În urma discuțiilor publice iscate în Rusia de participarea filmului "21 de rubini" la BRICS FILM FESTIVAL, preotul-regizor Ciprian Mega a fost invitat în această seară de către președintele Putin la o discuție despre valențele culturale ale producț

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 10 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 5 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 3 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

Vremea

București
acum

12°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

vin.

9°/13°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

vin.

10°/16°
sâm.

9°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
Timisoara
acum

vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°