Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manifestanţii din parcul Gezi denunţă violenţele comise de forţele de ordine

Publicat in Antena 3, duminică 16 iunie 2013 ·

Organizaţia Solidaritate Taksim, care coordonează mişcarea de contestare a premierului turc Recep Tayyip Erdogan, a denunţat duminică violenţele comise de poliţie în timpul asaltului asupra parcului Gezi din Istanbul, relatează AFP, conform Mediafax.

"Acest atac brutal condus de poliţie trebuie să înceteze. Partidul politic aflat la putere este cel care va fi responsabil de evenimentele de astăzi şi de mâine", scrie organizaţia într-un comunicat.

"În prezent, manifestăm în toată ţara împotriva atacului Guvernului şi mărşăluim în cartierul Taksim", unde se află parcul Gezi, adaugă organizaţia, care denunţă "sute de manifestanţi răniţi" şi zeci de persoane, lovite de "gloanţe de cauciuc", care nu pot fi spitalizate.

Poliţia a dispersat sâmbătă seara cu tunuri de apă şi gaze lacrimogene manifestanţii din piaţa Taksim. Ulterior, aceasta a lansat un asalt asupra parcului Gezi, ocupat de la 1 iunie de mii de manifestanţi. Aceştia din urmă au fugit din cauza gazelor lacrimogene, permiţându-le poliţiştilor să demoleze corturile ridicate în tabără. De mai multe ore, poliţia încearcă să îndepărteze cât mai mult manifestanţii de piaţa Taksim. Sute de manifestanţi sunt mobilizaţi pe străzile care duc în piaţă în căutarea manifestanţilor.

Poliţia a intevenit până în lobby-urile marilor hoteluri, precum Hilton şi Divan. Hotelul Divan, situat în apropiere de Gezi, s-a transformat în spital de campanie pentru îngrijirea manifestanţilor afectaţi de gazele lacrimogene şi loviţi de gloanţele de cauciuc. La rândul său, Guvernul avansează un bilanţ de 29 de răniţi.

Citeşte mai multe despre: manifestanti turcia violente forte de ordine guvern partid politic Recep Tayyip Erdogan violente copii femei parc Piata Taksim parcul gezi

Organizaţia Solidaritate Taksim, care coordonează

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 2 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum o ora
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 4 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum o ora
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum o ora
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 38 minute
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 4 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Vremea

București
acum

14°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

16°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

18°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°