Ce poate scrie un "tabletist" duminică, 19 octombrie, seara? Evident, despre evenimentul anului, despre "poarta intrării noastre în Europa". Dar, vai, rîndurile sale vor vedea lumina tiparului de-abia peste o săptămînă. Între timp se vor da noi tunuri, vor mai arde copii şi CNSAS-ul va publica o nouă listă cu securişti morţi. Analiştii vor fi spus tot ce era de spus, acuzaţiile se vor fi tocit, iar guvernul va declara toată afacerea un succes. Şi totuşi... Nu am acum la îndemînă decît o primă estimare a participării la vot (circa 54%) şi cîteva indicii că la ţară s-a votat cu mai mult sîrg decît la oraş. Voi presupune deci, riscînd, că în final textul noii Constituţii va trece examenul, dar ca un chiulangiu căruia profesorii îi dau un cinci căznit, numai ca să nu-l mai vadă şi la toamnă. Preşedintele Iliescu a sugerat ca toată lumea să ia exemplu de la ţărani, care, iată, au salvat din nou ţara, ca-n alte vremuri grele. Numai că ţăranii văzuţi la televizor aveau idei cam ciudate despre scopul referendumului: să-i votăm pe Iliescu şi pe dom' primar, să crească preţul de achiziţie la lapte, să fie bine, să ne tragă şi nouă apă sau, cel mai semnificativ, pentru că aşa trebuie. Promovat ca probă de foc a simţului civic şi conştiinţei democratice, referendumul a consfinţit trista realitate că în România viaţa politică se sprijină pe voturile celor neinformaţi şi pe absenţa celor scîrbiţi. Viaţa publică este o scenă luminată cu girofaruri, pe care cei aleşi (în acelaşi fel) decid soarta celor pe care nu-i înţeleg. Acesta este modelul în care cred preşedintele şi partidul său (să nu ne mai ascundem după deget): noi ne ocupăm de treburile importante, voi puneţi doar ştampila. Cum altfel s-ar explica graba şi subţirimea campaniei pentru legea fundamentală? Lucrurile ar putea funcţiona astfel doar în utopia unei ţări unde oamenii o duc relativ bine şi au o încredere ver