Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sute de actuali sau foşti elevi s-au alăturat Campaniei Adevărul „Profesorii cu care Craiova se mândreşte“

Publicat in Adevarul, joi 15 decembrie 2011 ·

Cititorii adevarul.ro au înţeles că părerea lor contează şi au făcut deja propuneri de dascăli pe care îi admiră şi consideră că îndeplinesc prin munca la catedră, prin activităţile extraşcolare, prin performanţele sale profesionale şi ale elevilor, criteriile care susţin această campanie.

În topul preferinţelor, cu câte două nominalizări, se aflau ieri Genelia Petrescu, profesoară de biologie la Colegiul Naţional Fraţii Buzeşti, şi Aurica Sandu, care a predat limba română la Colegiul Naţional Elena Cuza. Cititorii au mai menţionat în mesajele postate pe craiova.adevarul.ro nume ca Florentina Popa, Raluca Ciurcea, din cadrul Colegiului Naţional Carol I, Constantin Basarab de la Şcoala 2 Traian, Floarea Grigore, Dania Moise de la „Velovan“, Renata Stoian, şi profesorul de matematică Ungureanu, de la Şcolile 30, respectiv 34/33, Janeta Ionescu, Antoaneta Dobrescu, Nicolae Andrei, Ileana Oreviceanu, Mihaela Horn, Ion Musceleanu, Boşteanu, câţiva fiind în acest moment la pensie.

Nominalizări se pot face pe craiova.adevarul.ro până la 26 decembrie 2011, dată la care, împreună cu un juriu de specialitate vor fi desemnaţi cei mai buni cinci profesori cu care Craiova se mândreşte.

Până atunci, cei care cunosc profesori iubiţi de comunitate, care a format sute de copii, a promovat moralitatea şi a contribuit decisive la alegerea carierei tale sau a copilului tău pot posta mesaje cu recomandări.

Reputaţia şi integritatea, CV-ul, inovaţia şi cercetarea sunt criteria de care cititorii trebuie să ţină cont atunci când îşi desemnează profesorul favorit.

Poveştile profesorilor cu care Craiova se mândreşte vor fi prezentate pe craiova.adevarul.ro.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 52 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 47 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum o ora
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°