Dinamo şi-a pus în mişcare „metodele specifice”. Borcea a ameninţat ieri Timişoara că trebuie să-şi apere şansele cu Unirea. Sursa: Agerpres
Dinamoviştii privesc îngrijoraţi cum le scapă printre degete titlul, fără a avea puterea să răstoarne situaţia. Totuşi, cu ultimele resurse, oficialii „câinilor roşii” au pus în mişcare un plan menit să schimbe pe ultimii metri cursul campionatului. În acest moment, visul calificării directe în grupele Ligii Campionilor pare spulberat pentru Borcea şi ai lui.
„Elefantul”, avertizat
Gruparea „roş-albă” depinde şi de alţi factori pentru a-şi atinge obiectivul şi a termina sezonul pe primul loc. Acum a ajuns la mâna Timişoarei şi a Stelei, formaţii care vor da piept, în ultimele două runde, cu liderul Unirea Urziceni. Cum valizele par greu de reactivat din pricina DNA, care e cu ochii pe lumea fotbalului, Borcea recurge la ameniţări voalate. Şeful „roş-albilor” a trimis ieri un mesaj pentru bănăţeni, astfel încât aceştia să nu fie tentaţi să se predea cu Unirea.
În ce priveşte Steaua, dinamoviştii nu trag speranţe că rivala de moarte i-ar putea face campioni în ultima etapă. Gigi Becali a anunţat deja că Steaua se va da la o parte la Urziceni, dacă Unirea va avea nevoie de victorie. „Ce, Urziceni poate să câştige cu Timişoara şi cu Steaua? Eu nu cred că poate să-şi rişte cineva, antrenori, jucători, libertatea ca să facă jocuri necurate în acest campionat!”, a fost mesajul disperat, dar şi ameninţător, al lui Borcea pentru Marian Iancu.
Înainte să se urce în avionul care l-a dus la Roma, pentru finala Ligii Campionilor, dinamovistul l-a pus practic în gardă pe „Elefant” că riscă să se întoarcă la puşcărie! Nu mai departe decât acum două zile, Iancu dădea semnalul renunţării, înaintea partidei cu Unirea. „Nu ne ridicăm noi la nivelul Urziceniului! Jucătorii noştri joa